Ambasadorul României în SUA i-a primit cu căldură și i-a felicitat pe membrii echipei Delta Force
Cei nouă membri ai echipei, elevi ai Liceului Național de Informatică din Arad, însoțiți de mentori, au vizitat Ambasada României și au fost felicitați de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.
„Vă felicit pentru reușitele pe care le aveți într-un domeniu relativ nou, pentru munca în echipă, pentru pasiunea și determinarea cu care participați la competiții internaționale. Voi sunteți adevărați ambasadori ai României cu care ne mândrim!”, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru.
Ambasadorul român i-a asigurat pe membrii echipei de robotică de sprijinul său în viitor, pentru ca aceștia să poată participa, în continuare, la competițiile internaționale, în special la cele ce vor fi organizate în SUA.
Delta Force Robotics este una dintre cele două echipe românești invitate, din afara SUA, să participe la competiția de robotică Maryland Tech Invitational.