Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ambasada Bulgariei la Bucureşti în vizită la Camera de Comerţ Arad

Președintele Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, domnul Gheorghe Seculici, a primit joi, 7 iunie, la sediul CCIA Arad, vizita domnului Ivalyo Marinov, secretar I şi şef al departamentului Economic şi Comercial din cadrul Ambasadei Bulgaria în România. Domnul Ivalyo Marinov a fost însoţit şi de un reprezentant al unei companii bulgare, activă în domeniul produselor cosmetice.

Ambasada Bulgariei la Bucureşti în vizită la  Camera de Comerţ Arad
Comentează 1

Discuţiile au vizat posibilitățile de colaborare între județul Arad şi regiunile din Bulgaria, potenţialul economic şi oportunităţile de afaceri.

Domnul Ivalyo Marinov își manifestă interesul pentru realizarea şi dezvoltarea unor viitoare colaborări, pentru promovarea şi exploatarea potențialului economic, cu precădere a sectorului produselor cosmetice.

Domnul Gheorghe Seculici și-a exprimat încrederea că relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte în domenii de interes comun, prin realizarea, în viitor, a unor schimburi de experiență și bune practici, iar în acest sens a lansat invitația către oamenii de afaceri din Bulgaria de a participa în număr cât mai mare la târgurile și expozițiile internaționale organizate la Expo Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite