Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Am făcut 44 de ani de când aveam 20

 Întâlnirea promoției 1974 a Liceului pedagogic Arad

Am făcut 44 de ani  de când aveam 20
Comentează 0

Două clase de învățători , una de băieți, una de fete, au absolvit acum 44 de ani prestigioasa Preparandie din Arad,pe-atunci Liceul pedagogic, acum Colegiul Național ” Preparandia -Dimitrie Țichindeal”. Aveam 20 de ani pentru că pe vremea aceea se făceau 5 ani la liceele de specialitate, iar de pe băncile școlii te luau ( pe băieți ) direct în armată. Fetele intrau în perioada emoțiilor că vor rămâne nemăritate și se grăbeau să-și aleagă partenerul de viață. Toți eram frământați de postul pe care statul era obligat să ți-l ofere, dar, chiar și cei cu note foarte mari trecute pe dimplomele de învățători , eru conștienți că postul cel mai apropiat de casa natală îl

”prindeau” la câteva județe distanță. Eu și mulți colegi de-ai mei am fost răspândiți prin județul Prahova, alții în Oltenia, Moldova. Posturile libere erau puține. Mi-a trebuit o săptămână întreagă să localizez pe hartă comuna Baba Ana -Conduratu, undeva lângă Vălenii de Munte, Prahova ...și , mă gândeam că după terminarea stagiului militar mă voi rătăci căutând-o. Pentru a putea continua cariera de fotbalist, a trebuit să accept un post de pedagog la actualul Liceu ” Aurel Vlaicu”, ce aparținea de Unizele de Vagoane ( jucam la Vagonul). Am avut norocul să fiu ” ochit ” de Poli Timișoara și să urmez Facultatea de Educație Fizică și Sport ....poveste lungă ( altădată o voi descrie). Să revenim la 44 de ani de la absolvirea Pedagogicului din Arad. Pe-atunci, o persoană de 44 de ani ni se părea boșorog în toată regula, acum când noi am împlinit 64 de ani , cum să ne considerăm? Doar privilegiați ai lui Dumnezeu că mai suntem în viață. Și ca să-i mulțumim Lui, sunăm din goarna adunării în fiecare an . Să ne numărăm, să ne îmbrățișăm, să cântăm ( cântece vechi de-ale noastre, cu instrumentele noastre), să redevenim copii, să -i omagiem pe cei plecați în Rai, să ne programăm speranțele unei alte întâlniri. Din păcate, cu trecerea timpului, organizatorii vor căuta săli de evenimente mai mici...pentru că , în ceruri, Dumnezeu a deschis un Liceu pedagogic special și ,anual, îi competează catedra cu unul sau doi colegi de-ai noștri. Aici , jos pe Pământ, noi vom continua în fiecare an, să ne îmbrățișăm, să cântăm, să ne menținem tineri, să ascundem medicamentele pentru câtev ore. Așa a fost și vineri, 10 august 2018.

 

Galerie foto (58)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite