Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Alertă meteo. ANM a emis coduri galbene şi portocalii de ninsori şi viscol

Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de ninsori şi viscol. Sunt vizate mai multe zone din ţară, până marţi seară, la ora 20.00. La munte, rafalele pot ajunge la 140 de kilometri la oră.

Alertă meteo. ANM a emis coduri galbene şi portocalii de ninsori şi viscol
Comentează 0

Alertă meteo. Potrivit ANM, în perioada 07 februarie, ora 02 – 07 februarie, ora 15.00,  local în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, temporar va fi viscol şi vizibilitate scăzută.

 

”Local ninsorile vor fi moderate cantitativ”, a transmis ANM, care a emis o avertizare cod galben.

De asemenea, meteorologii au emis cod portocaliu pentru intervalul 07 februarie, ora 05 – 07 februarie, ora 10.
”În intervalul menţionat, la altitudini de peste 1700 m, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100…120 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită şi vizibilitate foarte scăzută”, a precizat ANM.

Alertă meteo. Un alt mesaj cod galben vizează intervalul 07 februarie, ora 18– 08 februarie, ora 20.  


”În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, precum şi în Munţii Apuseni vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută. Îndeosebi în zona înaltă, vântul va continua să aibă intensificări până în dimineaţa zilei de joi (10 februarie)”, a mai transmis ANM.

Pentru intervalul 07 februarie, ora 22– 08 februarie, ora 20 a fost emis cod portocaliu.

”În intervalul menţionat, la altitudini de peste 1600 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită şi vizibilitate foarte scăzută”, a precizat ANM.
O altă avertizare cod galben a fost emisă pentru intervalul 08 februarie, ora 05– 08 februarie, ora 20 şi vizează Dobrogea, estul Munteniei şi Moldova.

”În intervalul menţionat, vântul se va intensifica treptat, la început în Dobrogea şi în estul Munteniei, apoi şi în Moldova, cu rafale de 55…65 km/h şi pe suprafeţe restrânse de peste 70 km/h. Notă: intensificări ale vântului vor fi pe alocuri şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 50…55 km/h, îndeosebi în centru şi sud-vest”, arată ANM.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite