Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Alegeri prezidențiale Franța - Cine va fi la Palatul Elysee: Emmanuel Macron sau Marine le Pen

Primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară duminică în Franţa. Emmanuel Macron speră la un al doilea mandat în fruntea Franței, însă Marine le Pen, de extremă dreapta, îi amenință serios șansele, apreciază analiștii politici.

Alegeri prezidențiale Franța - Cine va fi la Palatul Elysee: Emmanuel Macron sau Marine le Pen
Comentează 0

Actualul şef al statului, Emmanuel Macron (La République en marche, LREM), vrea să obțină un al doilea mandat. Cel mai mare rival al său este considerat a fi candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen (Rassemblement national, RN). Populistul de stânga Jean-Luc Melenchon (La France insoumise, LFI) speră, de asemenea, să ajungă în turul doi al alegerilor, din 24 aprilie.
În total, 12 candidaţi se prezintă în primul tur de scrutin.

Potrivit ultimelor sondaje, Emmanuel Macron ar obține în primul tur 27% din voturi, iar Marine Le Pen 23%. Față de estimările din 15 martie 2022, președintele Franței a pierdut patru procente, în timp ce doamna Le Pen a câștigat cinci.

Duminică votează cei aproximativ 48,7 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale putând să voteze începând cu ora locală 8.00 (06.00 GMT).

Secţiile de votare din Franţa vor fi deschise până la ora locală 19.00, iar în unele locuri până la ora 20.00. Din cauza diferenţei de fus orar, a avut loc deja votul în unele teritorii franceze de peste mări, de exemplu în Caraibe.

Campania electorală din Franţa a avut un început lent şi a fost umbrită de războiul din Ucraina. Aproape niciun subiect nu a rezonat cu alegătorii, iar mulţi candidaţi au fost percepuţi ca fiind slabi, ceea ce a sporit temerile legate de o prezenţă scăzută la vot. Sondajele au prognozat recent că până la 30% ar putea să nu voteze, potrivit DPA, citată de agerpres.ro.

Preşedintele francez are puteri extinse şi deţine funcţia timp de cinci ani. Este mai puternic decât prim-ministrul pe care îl numeşte şi are o influenţă decisivă asupra cursului ţării.

Rezultatul alegerilor prezintă, de asemenea, un interes considerabil pentru întreaga Europă.

Macron, politician liberal de centru, este văzut ca un partener mult mai confortabil şi mai de încredere decât Le Pen sau Melenchon, cu care este greu de imaginat o cooperare strânsă din cauza poziţiilor lor uneori radicale.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite