Alături de locuitorii din Gai la protestele privind centura din zona industrială N-V
Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, domnul Ioan Marin CRIŞAN s-a alăturat duminică după amiază protestelor organizate de locuitorii cartierul arădean Gai care cereau inperativ rezolvarea problemelor de trafic de pe actuala centură (parte a DN7) care străbate interiorul cartierului, drumul fiind străbătut de mii de vehicule care folosesc ruta pentru a ajunge către Nădlac. Motivul principal de revoltă este numărul mare de accidente care se produc din cauza traficului mărit din zonă, zgomotul insuportabil și, mai ales, emisiile de noxe care amenință sănătatea celor care locuiesc acolo. Mai mult, protestatarii spun că traficul intens afectează atât deplasarea la serviciu a celor care lucrează în zona industrială N-V, cât și transporatorii arădeni.
Participarea preşedintelui patronatului arădean este justificată, deoarece timp de peste şapte ani a făcut numeroase sesizări prin care se formulează nemulțumirea filialei – care reprezintă peste 100 de firme și peste 14.000 de angajați – privind refuzul sistematic al administrației locale de a moderniza Zona Industrială Vest, mai exact de a monta indicatoare de circulație care să interzică staționarea și abandonarea mașinilor de mare tonaj. De asemena dorim să reamintim faptul că în urmă cu un an a fost trimisă o scrisoare deschisă primarului de atunci, Gheorghe Falcă, privind problemele traficului din zona industrială, scrisoare care cu toate că a fost publicată în presa locală nu s-a primit răspuns.
„În calitate de preşedinte al filialei judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, organizaţie care numară peste 126 de firme şi peste 14.000 de angajaţi, am sesizat timp de peste şapte ani în cadrul comisiei de dialog social, dar şi personal, în cadru oficial, respectiv audienţe, cărora le-a fost adăugată o petiţie scrisă a unui număr de zece firme transmisă în decembrie 2013, problemele din Zona Industrială Vest, unde îşi au sediul firme unde lucrează peste 20.000 de angajaţi. Am solicitat de fiecare dată modernizarea zonei prin montarea de indicatoare de circulaţie care să interzică staţionarea şi abandonarea maşinilor de mare tonaj, respectiv a tirurilor pe domeniul public, deoarece acest lucru ingreunează mult circulaţia autobuzelor care duc şi aduc muncitorii spre şi dinspre locul de muncă. Datorită maşinilor abandonate şi a lipsei indicatoarelor, autobuzele au întârzieri de 15 -20 de minute zilnic. În fiecare autobuz sunt transportaţi 40-50 de muncitori şi, la un calcul simplu, vedem că se adună la fiecare autobuz 12 ore de muncă pe schimb. Dacă mai adăugăm că zilnic merg spre zona industrială aproximativ 100 de autobuze, inmulţite cu 20 de zile, constatam că pierderile sunt enorme. Întrebarea care se pune este cine plăteşte pagubele acestor firme, care nu reuşesc să îşi respecte contractile cu beneficiarii şi ajung să plătească penalităţi?”, se întreabă Marin Crişan. Acesta mai spune că solicitările au rămas fără un răspuns pozitiv, comisia de sistematizare din cadrul primăriei stabilind că respinge solicitările venite de la administratorii firmelor din zona industrială. „Au fost montate 10 – 15 indicatoare, insuficiente însă pentru a acoperi zona respectivă. Poliţia statală, care a fost sesizată, ne-a oferit sprijinul, însă lipsa indicatoarelor şi a bazei legale nu a permis sancţionarea şoferilor indisciplinaţi. Poliţia locală a încercat să ne sprijine prin dirijarea circulaţiei la ore de vârf, dar au abandonat acţiunea după trei luni. Astăzi mă aflu alături de locuitorii din Gai dorind şi pe această cale să atrag atenţia că trebuie să ne aşezăm la masa dialogului şi să găsim soluţii pentru rezolvarea peoblemelor zonei industriale”, a declarat Ioan Marin Crişan.