Vă invit cu drag să poposiți în fascinanta lume a cărților și a lecturii la bibliotecă, în cadrul instituției de cultură Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” din Arad, unde pe simezele Artotecii veți regăsi expoziția ”Ipostaze portretistice”, care marchează 15 ani de activitate artistică și cuprinde 40 de lucrări de artă plastică realizate într-o tehnică neconvențională.
Sper ca această expoziție să fie o încântare și o bucurie pentru cei care o vor viziona, eu o ofer din suflet arădenilor!
Am portretizat aceste personaje cu dorința de a le aduce în atenția publicului, fiind personalități marcante fiecare în domeniul său și care au reușit să lase ceva valoros umanității prin operele și activitatea lor. Unele portrete sper să le amintească privitorilor, poate, de titlul unei cărți, sau de o poezie, altele de un minunat fragment muzical, de o pictură celebră sau de o renumită secvență dintr-un film.
”Un respiro cromatic în „Ipostaze portretistice” realizate de Kovats Daniela – Adriana prin tehnica mozaic cu semințe de in, muştar, mac, susan, mei, rapiţă, orez, fire de nisip colorat, atent și minuțios așezate cu răbdare pentru a crea o artă aparte.
Cele 40 de tablouri care astăzi sunt expuse la Artoteca Bibliotecii noastre, înfrumusețează cu succes, pot să zic, acest templu al cărții, Biblioteca.” Prof. Ioana Nistor
”Uitându-mă la lucrările de pe simeze constat o evoluție în ceea ce face Daniela, îmi aduc aminte de primele ei lucrări care erau mai fotografice, mai puse pe asemănare mai puțin pe compozițional, este un salt benefic în sensul că este un desen cu o acuratețe mai mare, cu o compoziție cromatică ok, care este bineînțeles limitat la oferta materialului din care lucrează... Mă bucură și faptul că are un gust pentru figurile alese, în sensul că nu sunt figuri banale, sunt figuri care au marcat practic diverse domenii, ale științei, ale artei, care i-au plăcut dânsei dar pe care le-a trecut prin filtrul ei afectiv și a reușit să scoată aceste lucrări de artă pe care ni le oferă biblioteca... Am tot respectul pentru ceea ce face Daniela în sensul că eu nu aș putea să lucrez așa ceva, vă spun cinstit este o muncă de Sisif, pe lângă atenție , îndemânare, capacitate de abstractizare, tot ce vrei se întâmplă această muncă de creație. Încă o dată vreau să subliniez acuratețea lucrărilor, capacitatea de a vedea dincolo de imaginea fotografică,modalitatea de armonizare a culorilor care, o gamă destul de restrânsă a culorilor, datorită faptului că așa le găsește în natură, deci, nu poți să te joci ca și la pensulă, mai pui un pic și ai rezolvat-o... Deci, eu consider că este o expoziție reușită, nu pot să-i urez decât sănătate, răbdare, tenacitate are, îi admir capacitatea asta de a se juca de a observa, mai repede a bijuteriei. Eu doresc să continui și să le dezvolți, poate găsești alte modalități de expresie, să faci lucruri care să ne uimească și să ne placă în viitor.” Prof. Ioan Kett Groza.
Iubitorii de artă pot vizita expoziția de artă „Ipostaze portretistice” până pe data de 12 mai 2023, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).
Imagini realizate de artiștii fotografi - Kurunczi Ferenc, Boran Octavian Mircea și Mircea Dan Irimescu.
Articole asemanatoare
Scrie un comentariu
- Zilele comunei Şicula (ediția I)
- Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944
- GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest
- Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia
- Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș
- Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești
- Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit
- Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47
- Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni
- Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni
- 15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat
- Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați