Activitatea de primire în audiență la ISU Arad
Având în vedere contextul actual generat de pandemia de coronavirus, activitatea de primire în audiență se organizează astfel încât să se asigure dreptul la petiționare a cetățenilor, protecția acestora și protecția personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al județului Arad.
Activitatea de audiențe se va realiza într-o singură locație stabilită în zona de acces al publicului.
În audiență vor fi acceptate maxim 2 persoane concomitent pentru dialogul cu persoana din inspectorat la care se solicită audiența.
Persoanele care participă la audiență vor purta obligatoriu mască și mănuși de protecție, timpul alocat va fi de maxim 15 minute, respectându-se astfel recomandările de evitare a interacțiunii prelungite dintre mai multe persoane.
Spațiul unde are loc audiența va fi dezinfectat înainte și după încheierea fiecărei activități.
Pentru asigurarea comunicării dintre cetățeni și comanda unității se pot utiliza și mijloace alternative cum ar fi sesiunile de comunicare pe conturile rețelelor de socializare sau telefonic.
Activitatea de consiliere a cetățenilor se poate face atât prin linii telefonice de tip TEL VERDE sau unde nu există astfel de linii telefonice se fa desfășura telefonic de către lucrătorii de relații cu publicul.
Activitatea de primire a petițiilor va fi asigurată prin intermediul trimiterilor poștale, e-mail, sau prin completarea on-line a formularelor postate pe site.