Activitate suspendată pentru două staţii de carburant din Săvârşin şi Sântana
Reprezentanţii refecturii anunţă că, în perioada 20.09-26.09.2023, au fost efectuate 145 acțiuni de control asupra unor operatori economici și şase acțiuni de control asupra unor mijloace de transport, de către reprezentanți ai instituțiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Județului Arad nr. 533/30.08.2023 privind verificarea instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de pe raza Județului Arad.
„Precizăm că acțiunile de control sunt efectuate individual de către reprezentanții instituțiilor, conform planurilor de control specifice, astfel că numărul total de acțiuni nu corespunde cu numărul operatorilor economici/mijloacelor de transport care au fost controlați/controlate.
Ca urmare a acțiunilor de control efectuate în perioada specificată, au fost constatate 172 de deficiente/disfuncționalități/nereguli, fiind dispuse 101 de măsuri pentru remedierea acestora. Comisariatul Județean Arad al Gărzii de Mediu și Direcția Regională Antifraudă 5 Deva, au aplicat măsura suspendării activității pentru doi operatori economici din Săvârșin, respectiv din Sântana.
Au fost aplicate în total 105 de sancțiuni contravenționale, din care 77 de avertismente și 28 de amenzi, în valoare totală de 285.865 lei. Nu au fost constatate infracțiuni”, transmit reprezentanţii Prefecturii.
Fotografia are rol ilustrativ