Acţiune caritabilă în Parohia Aradul Nou pentru a veni în sprijinul lui David Mihiț
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, în Parohia Ortodoxă Aradul Nou, s-a desfășurat sâmbătă 12 octombrie 2019, o acțiune caritabilă în vederea acordării unui sprijin moral și material pentru David Mihiț, un tânăr de doar 19 ani, enoriaș al parohiei care a suferit un accident.
David Mihiţ, tânărul pentru care s-a organizat întregul eveniment, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a urcat pe un vagon de tren din gara Aradul Nou, fapt ce a produs un arc electric care l-a aruncat de pe tren. David a suferit arsuri grave pe mai mult de 50% din suprafața corpului şi politraumatisme (cranio-cerebral, plămân, coastă ruptă, leziuni la coloană). Tânărul este internat pe Secția de Chirurgie Plastică la Casa Austria din Timişoara unde a suferit deja o intervenţie chirurgicală şi va mai trece printr-o altă intervenție extrem de grea, de data aceasta la coloană, operație care va dura aproximativ opt-zece ore. Acum el se zbate pentru viață pe patul spitalului.
Evenimentul s-a desfășurat pe malul Mureșului în aer liber, la Port Arthur într-un cadru deosebit, cu participarea mai multor sute de credincioși, oficialități județene și municipale, oameni de bine. Alături de noi a fost și Raul, fratele lui David, care s-a implicat alături de câteva rudenii, în buna desfășurare a acțiunii caritabile.
Întreaga acțiune s-a bazat pe o degustare de zacuscă și jumări la ceaun, pregătite acolo cu o zi înainte de către chef Marcello Ionescu împreună cu un grup de oameni cu inimă mare numit „Gătim împreună pentru o lume mai bună” și enoriași ai parohiei. Acțiunea a fost inițiată și coordonată de Bogdan Boca împreună cu Asociația Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou.
Zacusca s-a pregătit din 100 kg vinete, 70 de ardei kapia, 40 kg ceapă și alte ingrediente specifice chefului Marcello. Deasemenea 70 kg de slănină afumată a fost gătită la ceaun pentru cei care au binevoit să doneze pentru familia Mihiț, ajutându-i să acopere o parte din cheltuielile intervenților medicale necesare.
În deschiderea eveniementului, cei doi preoți ai parohiei au săvârșit o rugăciune pentru sănătatea tânărului David. La sfârșitul rugăciunii, părintele Teodor Faur parohul bisericii a adus un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune, organizatori, voluntari și binefăcători, care au concretizat iubirea milostivă față de aproapele, prin participarea lor la eveniment. De asemenea, prin implicarea membrilor asociației, toți copiii prezenți s-au bucurat de activități specifice, jocuri și dansuri.
La sfârșitul evenimentului, în urna cu donații s-au adunat 16 988 lei, 110 euro și 5 000 de forinți, bani ce vor fi depuși în contul bancar al familiei Mihiț în următoarele zile.
Asociația Ortodoxă Sf. M. Mc. Gheorghe Aradul Nou