Accident în zona Cartierului Verde; posibil ca două victime să fie încarcerate / UPDATE: Care a fost filmul coliziunii în care a murit un bărbat de 43 de ani
În zona Cartierului Verde a avut loc o coliziune între două autoturisme și un automarfar. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, există informații că ar fi două victime încarcerate.
Update 2 Care a fost filmul coliziunii în care a murit un bărbat de 43 de ani
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în jurul orei 16.25, a avut loc un accident rutier pe D.N.79, în afara localității Zimand Cuz.
Din cercetări a reieșit că o femeie de 39 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe D.N.79 din direcția Arad spre Zimand Cuz, la km 8+400 m în timpul efectuării unei manevre de depășire a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiromorcă condus de un cetățean bulgar de 70 de ani, care se deplasa pe sensul opus, ulterior autotractorul s-a răsturnat pe partea carosabilă intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Ignești.
,,În urma impactului a rezultat decesul bărbatul de 43 de ani, rănirea gravă a unui pasager de 36 de ani și rănirea ușoară a celorlalți conducători auto.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul", susțin reprezentanții IPJ.
Update 1 Au fost patru victime, dintre care una a decedat (FOTO)
Revenim cu noi informaţii cu privire la accidentul care a avut loc în zona Cartierului Verde, astfel cum ne-au fost furnizate de reprezentanţii ISU Arad.
„În după-amaiza zilei de vineri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 16:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, în zona Cartierul Verde, eveniment în care au fost implicate două autoturisme și un automarfar.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Arad cu: o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, descaceraea ușoară și un echipaj SMURD, încadrate cu 10 subofițeri. În sprijinul echipajelor prezente au intervenit și trei ambulanțe SAJ.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre care una încarcerată, în stare de inconștiență. S-a acționat pentru extragerea acesteia iar ulterior aceasta a fost preluată de către echipajul medical.
Din păcate victima prezenta leziuni incompatibilitate cu viața iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului SAJ.
Cele trei victime sunt in stare stabilă, conștiente și cooperante.
Acestea au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la Spitalul Județean Arad”, susţin cei de la ISU.
Mai trebuie spus că potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, traficul este blocat. „Trafic blocat pe DN 79, în apropiere de Zimand (Arad - Oradea), în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme și un autotren. Se estimează reluarea circulației normale în jurul orei 21”, scriu pe Facebook reprezentanţii DRDP.
La accidentul care a avut loc pe DN 79 intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și descarceraea ușoară.
Intervenția este în dinamică