Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Accident cu un MATIZ beat mangă

Accident cu un MATIZ beat mangă
Comentează 3

Dacă în romanul lui Dumitru Radu Popescu(„O bere pentru calul meu”) era vorba despre o iapă ce se nărăvise cu băutura, iată că după Revoluţia din decembrie '89 şi-n materie de moravuri vremurile s-au mai schimbat. Aşa că joi, 9  februarie, în jurul orei ghinioniste 17,00, pe segmentul de şosea dintre Şagu şi Vinga, un MATIZ care valsa pe şosea venind din direcţia Arad, în curba deosebit de periculoasă, unde se petrec lunar accidente, a derapat pe carosabilul umed, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de peretele de beton al şanţului, răsucindu-se din nou cu botul spre Arad.

Chestionat de către Poliţia Rutieră conducătorul autoturismului în vădită stare de ebrietate abia a reuşit să silabisească printre sughiţuri o poveste abracadabrantă, din care reieşea că atunci când s-a dus el să alimenteze la un PECO din muncipiul Arad, a confundat pompele şi a făcut plinul cu bere în loc de benzină.

Din păcate tovarăşul de pahar de pe scaunul din dreapta nu a fost la fel de norocos ca şi cel de pe bancheta din spate şi, în urma impactului cu şanţul, s-a ales cu maxilarele fracturate. Aşa că pe viitor va trebui să folosească paiul ... sau pompa!!!

Vasile Zărăndan

Galerie foto (25)


Scrie un comentariu

trimite