A intrat pe AUTOSTRADĂ, dar pe CONTRASENS și a nimerit din fericire doar un stâlp / UPDATE: I s-a făcut rău la volan
De-a lungul timpului au apărut în presă tot felul de informații despre șoferi visători care au făcut-o de oaie, intrând pe autostradă pe contrasens. Astăzi, se dovedește că avem și noi, arădenii, faliții noștri, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara postând pe Facebook o fotografie făcută pe A11.
Update 1 I s-a făcut rău la volan
Din informațiile noastre, șoferul ar fi intrat pe contrasens fiindcă i s-a făcut rău la volan, autorul accidentului fiind un bărbat de 65 de ani.
Un șofer demn de Cascadorii râsului a făcut ce-a făcut și a reușit și el să urce pe autostradă, dar pe partea greșită. Poate a crezut că așa e bine, iar cei care greșesc sunt toți ceilați șoferi. Dar credem noi, și-a revenit destul de repede la realitate, în urma șocului produs de impactul cu un stâlp de iluminat. Bine că nu a fost o altă mașină, pentru că altfel coliziunea s-ar fi putut solda cu victime.
Potrivit repreezentanților DRDP Timișoara, coliziunea s-a produs pe Autostrada A11, la Arad, pe sensul A1 înspre DN7, traficul fiind îngreunat pentru o vreme. Circulația a revenit însă la normal în jurul orei 13.20.
Sursa foto: Facebook DRDP Timișoara