A fost ales un nou vicepreședinte pentru Consiliulul Județean
Consiliul Judeţean Arad are, începând de vineri, un nou vicepreşedinte. Cu 17 voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”, Simona Stan, consilier judeţean PNL, a fost desemnată să ocupe această funcţie până după alegerile locale.
„Îmi doresc ca în perioada următoare să îmi duc la îndeplinire toate atribuţiile, şi spun asta bazându-mă pe faptul că am o experienţă de zece ani în administraţie. Îi asigur pe colegi de buna mea colaborare”, a declarat, la finalul şedinţei, Simona Stan.
Pentru această funcţie au fost propuşi să candideze doi consilieri judeţeni: Marius Sulincean, din partea PSD şi Simona Stan, din partea PNL.
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a declarat: „Până în acest moment, de la suspendarea fostului vicepreşedinte, am lucrat singur; practic din trei funcţii de conducere, preşedinte şi doi vicepreşedinţi am rămas doar eu. Consider că pentru buna funcţionare a Consiliului Judeţean era obligatoriu să alegem un vicepreşedinte.