19 cetăţeni din Irak, Turcia, Siria şi Iran, opriţi la vama din Turnu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu – judeţul Arad, în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare, au depistat 19 cetăţeni din Irak, Turcia, Siria şi Iran, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, peste câmp.
În data de 16.04.2018, în jurul orei 23.40, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu - judeţul Arad au depistat 19 persoane, 13 adulţi şi 6 minori, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria.
Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 6 cetăţeni din Irak, 6 cetăţeni din Turcia, 5 cetăţeni din Siria şi 2 cetăţeni din Iran, adulţii având vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, iar minorii între 3 şi 17 de ani, aceştia fiind solicitanţi de azil în România.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Acestea au mai relatat că s-au deplasat cu un microbuz până în apropiere de localitatea Turnu, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Vezi video aici