Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vremea 2 ianuarie - Temperaturi în creștere la începutul anului 2022

Meteorologii au anunțat o vreme caldă, peste temperaturile normale pentru această perioadă, mai ales în sudul țării.

Vremea 2 ianuarie - Temperaturi în creștere la începutul anului 2022
Comentează 0

Astăzi, in sud-vestul ţării vremea se va menţine deosebit de caldă pentru începutul lunii ianuarie, în timp ce în rest valorile termice vor fi mai scăzute faţă de intervalul anterior, dar se vor situa peste mediile multianuale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în sudul Olteniei.

În sud-vestul, parţial în estul teritoriului, precum şi la munte cerul va fi variabil, iar în rest local va fi nebulozitate joasă sau ceaţă, cu precădere în nord-vest şi centru.

Izolat, cu o probabilitate mai mare în Moldova vor fi depuneri de polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 60... 80 km/h, iar în rest va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu uşoare intensificări în sud-est şi nord-vest.

*** În Bucuresti, valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă, însă vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 7... 8 grade. Cerul va prezenta înnorări, iar mai ales seara vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

*** La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în nordul Carpaţilor Orientali unde vor fi posibile ploi slabe şi doar la altitudini mari precipitaţii mixte.

În masivele nordice, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în a doua parte a intervalului în zona înaltă a Carpaţilor Orientali, când viteza la rafală va depăşi 90...100 km/h.

Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. Vor fi 4 grade la Păltiniș, 5 grade la Sinaia, 6 grade la Predeal și 0 grade pe Vârful Toaca din masivul Ceahlău. 

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite