Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Două milioane pentru investiții, din excedentul bugetar

În ședința de vineri, 28 februarie, consilierii județeni au alocat peste două milioane de lei pentru investiții și pentru finanțarea proiectelor în derulare. Suma provine din excedentul bugetar al anilor …

Comentează 0

Europarlamentarul Gheorghe Falcă face parte din echipa Parlamentului European care va negocia cu Marea Britanie acordul post-Brexit

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, va reprezenta Comisia pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European în negocierile dintre UE şi Marea Britanie. Echipa de negociere formată la nivelul …

Comentează 0

Polițiștii rutieri în acțiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru …

Comentează 0

Liberalii au bătut în cuie lista miniştrilor propuşi. Cine vine în locul lui Cîțu la Finanțe

Biroul Executiv al PNL a validat, vineri, lista miniştrilor propuşi în Cabinetul Cîţu şi programul de guvernare care vor fi depuse tot astăzi la Parlament. 

Comentează 0

Reținut pentru conducere fără permis

În dimineața zilei de 27 februarie a.c., polițiștii orașului Lipova au depistat un bărbat de 35 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără de deține permis de conducere …

Comentează 0

Ramona Lile: „Salut inițiativa europarlamentarului Gheorghe Falcă”

       Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad salută inițiativa europarlamentarului Gheorghe Falcă de a implica tineri studenți în activitatea cabinetului europarlamentar. Apelul lansat …

Comentează 0

Bursele de ajutor social și de merit ale elevilor, aprobate de Consiliul Județean Arad

Consiliul Județean Arad a aprobat numărul burselor de ajutor social și de merit pe care le vor primi în semestrul II elevii din școlile aflate sub autoritatea Consiliului Județean Arad.

Comentează 0

Studiul de fezabilitate pentru realizarea unui sistem de supraveghere video performant în Arad a fost aprobat

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local  de astăzi a fost aprobat Studiul de Fezabilitate „Extinderea sistemului de supraveghere video și infrastructură rețea de comunicații date / voce / …

Comentează 0

Venus în Berbec, în cuadratură cu Saturn în Capricorn: zodiile trec prin foc și sabie. Cutremure existențiale

Pe data de 3 martie, zodiile trebuie să se aștepte la evenimente provocatoare, care le vor marca decisiv viața și vor determina adevărate furtuni emoționale în sufletul lor.

Comentează 0

Accident rutier între două TIR-uri in localitatea Bătuța

Accident rutier pe DN 7 in localitatea Bătuța (UAT Bârzava), între  două autotrenuri. La fata locului s-a deplasat de la Secția de pompieri Barzava 1 Autospecială cu Apă și Spumă, o Descarcerare, …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

SRI: „Nu credem până nu vedem cu ochii noștri”!

P(r)oza zilei: „Nu credem până nu vedem cu ochii noștri”! Consecvent crezului exprimat mai sus, Serviciul Român de …

Comentează 0

Slujba Învierii Domnului oficiată la Catedrala Nouă din Arad

În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …

Comentează 0

Accident rutier cu două autoturisme în apropierea localității Zimand Cuz

Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă …

Comentează 0

LAVINIA BETEA – DE LA LITERATURĂ LA ISTORIE ...

FLORICA R. CÂNDEA- Sunt câțiva ani de la primul nostru Dialog neconvențional „din tren”. Nu că nu ar fi bun, din contră, …

Comentează 0

Citire apometre la abonați în săptămâna 07.05.2024 – 11.05.2024

Marți 07.05.2024  Miorita, Fluierului, Stanjenel, Gherghinei, Busuioc, Abrud, Micalaca, Prieteniei, Semanatorilor, Simion Popa, Podgoriei, …

Comentează 0

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, Bisericuța din Campusul UVVG, deschisă pentru credincioși

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Biserica din Campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad își …

Comentează 0

Baștanul bostanilor bocind o bașcană

P(r)oza zilei: Baștanul bostanilor bocind o bașcană Și iată că venirea primăverii nu vine cu vești prea grozave pentru prietenul nostru, …

Comentează 7

Mihai Bâgu, vernisaj de pictură la Galeria ALFA

Galeria ALFA (Filiala Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România) găzduiește zilele acestea o provocatoare expoziție de pictură a …

Comentează 0

Tratament dinți fără nerv: Fațete sau coroane dentare?

Într-un univers ideal, pacienții de toate vârstele ajung la stomatologie doar pentru a preveni și a trata micile probleme cauzate de …

Comentează 0

2 mai 1990-2 mai 2024 ZIUA Universității de Vest „Vasile Goldiş”din Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad a fost fondată la 2 mai 1990 - în urma unui miting al tinerilor arădeni - …

Comentează 0