Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Magia toamnei: Bal mascat la Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” (FOTO)

Elevii de gimnaziu ai Colegiului Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” au celebrat, ieri, în avans Halloween-ul. Asta, în condiţiile în care, anul acesta, şcolarii vor fi în vacanţă pe 31 octombrie, când lumea occidentală „se costumează” pentru Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Magia toamnei: Bal mascat la Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” (FOTO)
Comentează 0

Astfel, sala de evenimente Imperial Ballroom a găzduit cea de a VI-a ediţie a Balului mascat „Magia toamnei”, organizat de profesoara de limba engleză Violeta Tocaciu. De altfel, elevii au mai fost însoţiţi la bal de profesorii Violeta Kelemen, Adriana Stănescu, Adeline Neciu, Ana Grovu, Daniela Sava şi Nicoleta Popa. În ceea ce-i priveşte pe elevii voluntari care au particieat la eveniment, trebuie spus că aceştia au provenit din clasele de pedagogie din şcoală, fiind vorba despre Maya Tocaciu (clasa a IX-a C), Oana Brojba, Emanuela Şerb, Daria Lunga, Emilia Daniel, Andreea Botiz, Luisa Aiftinca şi Larisa Caciula (clasa a X-a A).

„Cei 150 de copii care au participat la bal au purtat diferite costume, având parte de o petrecere frumoasă. Acest lucru nu ar fi fost însă posibil fără sprijinul oferit de domnul Ioan Zoltan Bohak, care a ne-a pus în mod gratuit la dispoziţie muzica, şi fără DJ Robert Soltesz”, susţine prof. Violeta Tocaciu.

 

 

 

Galerie foto (35)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite