Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Contribuţia Franţei la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi promovarea parteneriatului ştiinţific dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea Sorbonne Nouvelle 3, Paris, Franţa

Universitatea Sorbonne  Nouvelle 3 (Paris, Franţa), prin Departamentul italian-român şi Asociaţia Internaţională de Psihomecanica Limbajului (AIPL), parteneri oficiali ai revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură, editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, România, organizează luni, 19 martie 2018, în cadrul Departamentului italian şi român, o manifestare ştiinţifică, dedicată promovării bilaterale ale celor două culturi romanice: franceză şi română, prin revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, România şi lansarea unor cărţi de literatură, apărute în ediţii bilingve română-franceză.

Contribuţia Franţei la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi promovarea parteneriatului ştiinţific dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea Sorbonne Nouvelle 3, Paris, Franţa
Comentează 0

La eveniment vor participa ca invitaţi, prof. Vasile Man, director executiv, redactor-şef fondator al revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură, editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad; CS dr. Viviana Milivoievici, director adjunct al revistei şi ref. redactor traducător Mădălina  Iacob.

În deschiderea programului se va prezenta un Cuvânt de salut din partea d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi al dl. prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte şi rector fondator al UVVG Arad, prin care se evidenţiază: România CentenarăContribuţia Franţei, a misiunii militare franceze condusă de generalul Henric Matheaş Berthelot la instalarea administraţiei româneşti în 1918;

Prof. Vasile Man va susţine o conferinţă despre Promovarea culturii franceze şi  române prin revista Studii de Ştiinţă şi Cultură;

CS dr. Viviana  Milivoievici, va conferenţia despre Publicistica lui Mircea Eliade si opţiunile „tinerei generaţii” .

În finalul dezbaterilor, prof.univ.dr. emerit Alvaro Rocchetti, va vorbi despre cărţile, care se vor lansa: Viviana Poclid Dehelean Albastru Infinit, ediţie bilingvă, română-franceză, Editura Gutenberg Univers Arad, CIRER, Paris, Franţa, 2017;

Vasile Man - O mână întinsă spre cer, ediţie bilingvă română-franceză, Editura Gutenberg Univers Arad, 2016.

„Suntem onoraţi să răspundem invitaţiei primite din partea Universităţii Sorbonne Nouvelle 3, dedicând întreaga manifestare ştiinţifică şi culturală, Centenarului Marii Uniri şi sprijinului acordat de armata franceză la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite