Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liberalii sărbătoresc victoria în alegeri și îl invită pe Adrian Wiener să devină viceprimar al Aradului (FOTO și VIDEO)

Conducerea PNL Arad a venit astăzi în fața presei pentru a prezenta rezultatele obținute în urma alegerilor de ieri. Cu acest prilej, europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele organizației județene și Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al organizației și președinte al Consiliului Județean Arad, i-au lansat o invitație oficială lui Adrian Wiener, candidatul USR-PLUS la Primărie, să lase Senatul și să se alăture echipei câștigătoare din postura de viceprimar.

Liberalii sărbătoresc victoria în alegeri și îl invită pe Adrian Wiener să devină viceprimar al Aradului (FOTO și VIDEO)
Comentează 0

„Dorim să mulțumim arădenilor pentru susținere și pentru că PNL este la Arad partidul numărul 1”, și-a început alocațiunea Gheorghe Falcă, care a vorbit apoi despre faptul că Bucureștiul a fost eliberat de PSD prin victoria obținută de Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR-PLUS, despre faptul că Partidul Național Liberal a obținut 17 funcții de președinte de Consiliu Județean, dintre care trei în Regiunea de Vest (Arad, Timiș și Caraș-Severin), dar și despre faptul că în urma rezulatelor de ieri, PNL Arad se află între primele cinci organizații județene din țară.

O primă configurație a CLM

În continuare, Călin Bibarț, primarul ales al municipiului, a ținut în primul rând să mulțumească arădenilor care au participat la vot și celor care au votat candidații PNL, apoi a prezentat o primă configurație a CLM, în funcție de datele de care dispunea partidul până la oa 12. „Aș începe prin a mulțumi tututor arădenilor care au fost la vot. Au dat dovadă de spirit civic. Anul acesta vorbim despre o prezență de 30%, în condiții de pandemie, iar în vremuri normale prezența era de 36%. Conform informațiilor de care dispunem în momentul de față, PNL, PMP, UDMR, PSD și USR intră în CLM.  PNL cu 33,15 % va avea nouă mandate din cele 23, USR cu 25% - șapte mandate, PSD cu 13,3% - trei mandate, PMP cu 7,53 - două mandate și UDMR cu 7,13 - două mandate. Aceasta este estimarea noastră în acest moment. Evident că așteptăm măsurătorile validate de către Biroul Electoral Municipal și apoi județean. Aș sublinia că stânga, PSD, s-a clasat pe locul al treilea, având doar trei consilieri, a spus Bibarț.

„Am reușit să demonstrăm că am apărat Aradul de PSD”

La rândul său, Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale a PNL, a ținut să mulțumească și el arădenilor, dar și echipei PNL. „Este al treilea tur de scrutin în ultimii trei ani în care Organizația Municipală este pe primul loc. Arădenii au încredere în noi, pentru că am reușit să demonstrăm că am apărat Aradul de PSD, am fost alături de arădeni prin proiectele pe care ni le-am asumat, dar mai mult, ne-am asumat și această etapă de dezvoltare a Aradului. Un alt gând merge spre echipa PNL. Unitatea echipei a făcut să câștigăm aceste alegeri, nu foarte simple. A dovedit că mai presus de funcții își dorește un Arad care să se dezvolte, un Arad care să se înfrumusețeze”, a ținut să spună Bîlcea.

Majoritate la CJA, președinte, doi vicepreședinți și 55 de primari

Despre rezultatele obținute la nivel de județ, dar și despre votul politic a vorbit Iustin Cionca, care este și președintele ales al Consiliului Județean Arad. Asta, în condițiile în care PNL a obținut 55 de funcții de primar din cele 78 și 51% la votul politic, pentru Consiliul Județean, după numărarea voturilor din 287 de secții, din totalul de 437, în condițiile în care numărătoarea din municipiu, unde PNL a obținut un număr mai mic de voturi s-a încheiat. „PNL înregistreză un rezultat istoric la nivelul județului, ceea ce ne plasează pe primele locuri la nivel național. Acest lucru valorează cu atât mai mult cu cât orașe mari din apropiere au pierdut în fața USR. Am obținut 55 de primari din 78, celelalte partide obținând toate doar 23. USR nu a câștigat nicio funcție de primar la nivel de județ. De asemenea, noi nu am pierdut niciun oraș în care a candidat primarul nostru pe funcție și am câștigat Primăria de la Chișineu-Criș. În localitățile în care am pierdut vom intra în negocieri pentru constituirea de majorități, pentru că arădenii mizează pe politicieni care le sunt aproape”, a declarat Cionca. Referindu-se la votul politic, acesta susține că PNL a obținut peste 51% la CJA, USR – 16,3%, PSLC – 11%, UDMR – 6,9, Pro România – 7,9 și PMP – 6,8.

În încheiere, Iustin Cionca a lansat o invitație către Adrian Wiener să se alăture echipei primarului Călin Bibarț, din postura de viceprimar.

USR a solicitat o întâlnire

Mai trebuie spus că potrivit președintelui Gheorghe Falcă, Vlad Botoș, președintele USR Arad, a cerut o întâlnire pentru a se discuta despre formarea unei coaliții.
„Așa cum se întâmplă corect după alegeri, cei care pierd dau un telefon celor care câștigă. Președintele Organizației USR Arad ne-a sunat aseară, ne-a felicitat pentru victorie și evident că ne-a solicitat o întâlnire pentru a realiza o coaliție. Am informat organizația. Suntem de acord să realizăm o coaliție locală și evident, așa cum a spus și domnul Cionca, oamenii care au fost în fața cetățenilor trebuie să-și asume și poziții mai departe pentru a face bine comunității”, a completat Falcă, care a ținut să menționeze că formațiunea pe care o reprezintă își va asuma o funcție de viceprimar pentru Sergiu Bîlcea.

Când va fi definitivată lista pentru parlamentare

Referindu-se la alegerile parlamentare, Falcă a precizat că în cel mult două săptămâni lista PNL va fi definitivată. „În această săptămână vom avea negocieri în localitățile unde trebuie să avem aceste negocieri și să fim sinceri, ne pregătim pentru alegerile din 6 decembrie. În maxim două săptămâni, PNL își va vota lista de candidați”, a mai spus președintele PNL Arad.

Intrați AICI pentru VIDEO.

Galerie foto (21)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite