Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

A furat o mașină pe care a condus-o beat, până a „zburat” cu ea în câmp

Ieri dimineață, în jurul orei 09.25, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier soldat exlcusiv cu pagube materiale.

A furat o mașină pe care a condus-o beat, până a „zburat” cu ea în câmp
Comentează 0

Din primele cercetări a reieșit că, un tânăr de 19 ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 709 C, Arad-Iratoșu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile.

Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul nu-i aparține. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele lui, magistrații Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.


Scrie un comentariu

trimite