Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cod roșu la Nădlac: atât pe sensul de intrare, cât și la ieșirea din țară se așteaptă zeci și zeci de minute

Punctele de trecere a frontierei de la Nădlac sunt pe roșu, potrivit aplicației Trafic Online a Poliției de Frontieră. Atât la intrarea în țară, cât și la ieșire se așteaptă zeci și zeci de minute. Motivul? Românii stabiliți în străinătate vin în număr mare să-și petreacă Sărbătorile de Iarnă împreună cu familia, iar cei care locuiesc în țară profită de minivacanța de Crăciun pentru a face o ieșire în Europa.

Cod roșu la Nădlac: atât pe sensul de intrare, cât și la ieșirea din țară se așteaptă zeci și zeci de minute
Comentează 0

Potrivit aplicației Trafic Online, sâmbătă după-amiaza, la ieșirea din țară prin PTF Nădlac II, camioanele așteptau 60 de minute, în timp ce pe la Nădlac I se stătea doar 20 de minute la coadă. În ceea ce privește autoturismele, ambele puncte de trecere a frontierei erau pe roșu, cu timpi de așteptare de 60 de minute.

La intrare însă, atât pe la vama veche, cât și pe autostradă se așteapta 60 de minute, în cazul autoturismelor, în timp ce camionagii așteaptă o oră doar la Nădlac II, la Nădlac 1 coada fiind de 20 de minute. De menținat însă că în cursul zilei de sâmbătă au fost momente în care timpii de așteptare erau mult mai mari. 

„În data de 22.12.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 304.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 81.100 de mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România au fost 205.383 de persoane, dintre care 9.518 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 22.12.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.932.896 cetăţeni ucraineni.

Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria, pe unde au trecut, în ultimele 24 de ore, aproximativ 153.900 de persoane şi peste 50.300 mijloace de transport, dar şi prin punctele de trecere aeroportuare – peste 67.000 de persoane.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care, în mod constant, sunt derulate activităţi de cooperare cu autorităţile statelor vecine pentru a se asigura sincronizarea măsurilor de suplimentare a personalului şi a arterelor de control.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Sursa foto: captură video digi24.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite