Zi ISTORICĂ la granițele războiului. Putin, discurs despre starea națiunii, la Moscova. Biden, discurs pentru Ucraina, la Varșovia
Zi ISTORICĂ, la aproape un an de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina. La Moscova, președintele Vladimir Putin susține discursul anual în fața Parlamentului, în timp ce, de la Varșovia, liderul american Joe Biden își va reafirma sprijinul necondiționat pentru Ucraina.
Preşedintele Vladimir Putin va anunța marți, în plenul parlamentului de la Moscova care este stadiul așa-numitei "operaţiuni militare speciale" din Ucraina, mulţi ruşi fiind nerăbdători să afle care sunt planurile sale pentru anul viitor, relatează Reuters.
Putin va prezenta, de asemenea, analiza sa asupra situaţiei internaţionale şi va expune viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancţiuni radicale, a precizat Kremlinul.
Discursul va începe la ora 11:00, ora României.
Televiziunea de stat Rossiya 24 a lansat un cronometru cu o numărătoare inversă până la discursul liderului rus.
JOE BIDEN, MESAJE DE FORȚĂ DE LA KIEV ȘI VARȘOVIA
Președintele Statelor Unite este așteptat astăzi să țină un discurs la Varșovia la scurt timp după ce va face și Vladimir Putin declarații la Kremlin.
Vizita lui Joe Biden în Polonia este un mesaj ferm către Rusia că Ucraina este sprijinită până la capăt în acest război, susțin analiștii.
Acolo va fi prezent și președintele Klaus Iohannis alături de ceilalți lideri est-europeni.
Luni s-a scris istorie la Kiev cu întâlnirea dintre Biden și Zelenski. În sunetul sirenelor antiaeriene, președintele Statelor Unite a anunțat un nou ajutor major de jumătate de miliard de dolari.
Sursa: realitatea.net