ZI DECISIVĂ pentru viitorul UE. Extremiştii din Austria şi Italia pot produce un nou şoc după Brexit
Zi decisivă pentru viitorul Uniunii Europene. Alegerile prezidenţiale din Austria - unde prima şansă aparţine unui candidat de extremă dreapta, care a avertizat că va organiza un referendum pentru părăsirea blocului comunitar - şi referendumul din Italia care ar putea însemna colapsul sistemului bancar italian, dar şi sosirea la putere a partidelor naţionaliste eurofobe.
Liderii eurosceptici ar putea face un mare pas înainte în două state importante din UE, Italia şi Austria, fapt care ar produce un al treilea mare şoc al anului, după Brexit şi votul care l-a propulsat pe Donald Trump preşedinte în Statele Unite.
În Austria, un candidat de extremă dreapta, Norbert Hofer, este favorit la alegerile prezidenţiale organizate de autoritățile de la Viena, al treilea asemenea sufragiu în acest an.
Austriecii au de ales între candidatul independent Alexander Van der Bellen şi reprezentantul extremei dreapta, Norbert Hofer.
Hofer pare favorit, după ce şapte din ultimele nouă sondaje de opinie l-au dat drept câştigător.Hofer şi-a condus campania pe o platformă anti-UE şi antiimigraţie şi a promis chiar că va organiza un referendum pentru părăsirea blocului comunitar dacă Turcia va adera.
"Confirm faptul că îmi voi ține promisiunile, oamenii din Austria vor decide acordurile TTIP și CETA. Și oamenii vor decide când să le semnez, anul viitor. Voi respecta voința oamenilor pentru că puterea vine de la oameni", a declarat candidatul extremist.
Hofer a crescut în sondaje după alegerile din Statele Unite, pe care el le-a dat drept exemplu. Contracandidatul său, fiul unor imigranţi, s-a declarat împotriva închiderii graniţelor. Cei doi candidaţi s-au confruntat în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi în mai, iar Van der Bellen a câştigat cu un avans de 0,6 la sută. Votul a fost însă invalidat, iar austriecii sunt chemaţi acum din nou la urne.
În Italia, premierul îşi joacă viitorul politic la referendumul de duminică. Matteo Renzi a propus un vot pe tema unor reforme constituţionale şi a promis să îşi dea demisia dacă oamenii nu vor fi de partea sa.
Citeste mai mult pe realitatea.net