Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

YOGA Curs intensiv superior. Prima lună de curs este gratuită!

Curs structurat academic în cadrul căruia practica tehnicilor specifice este însoțită de elemente teoretice.

YOGA Curs intensiv superior. Prima lună de curs este gratuită!
Comentează 0

YOGA – Curs intensiv superior

Putem considera pe bună dreptate că yoga este un imens tezaur, o comoară spirituală a umanității, pe care fiecare dintre noi suntem invitați să o descoperim și să o fructificăm. Yoga este un sistem eminamente practic care, prin profunzimea și dezvoltarea sa, nu are termen de comparație pe această planetă. Acest sistem cuprinde metode specifice care ne permit să ne armonizăm trupul, să dobândim o perfectă stare de sănătate, să ne relaxăm, să ne încărcăm cu energie, să ne antrenăm diferite capacități și abilități fizice, psihice, mentale, sufletești și spirituale.

În zilele noastre, foarte mulți dintre noi avem mare nevoie de yoga. De ce?

Pentru că unii dintre noi nu știm să ne bucurăm de viață sau pur și simplu nu mai apucăm să ne gândim la așa ceva, fiind prinși în iureșul treburilor cotidiene, al grijilor zilei de mâine și al planurilor de viitor.

Pentru că suntem adeseori obosiți, stresați, agitați, nemulțumiți, bolnavi, nefericiți, influențabili, rigizi.

Pentru că uneori avem senzația că nu avem deloc control asupra vieții noastre și că nu știm încotro ne îndreptăm (sau intuim acut că nu ne îndreptăm în direcția cea bună).

Pentru că fericirea noastră depinde de evenimente exterioare și de alte ființe și, în rarele ocazii când o trăim, pare că ne scapă printre degete.

Pentru că nu avem repere valorice și nu știm care sunt lucrurile esențiale.

Pentru că nu știm cum să ne transformăm și să ne orientăm viața în sensul dorit, pentru că nu ne este prea clar care este rostul vieții noastre și vrem să găsim ceea ce ne lipsește pentru a fi împliniți, sănătoși, fericiți și armonioși.

Pentru că atunci când în fine ne decidem să ne apucăm să căutăm informații și metode care ne pot ajuta să ne îmbunătățim viața, suntem asaltați de oferte care mai de care mai extravagante și nu avem niciun criteriu de selecție... De ce să ne apucăm mai întâi? De dietă, de exerciții fizice, de vreo practică meditativă, de terapii naturiste, de tehnici de relaxare, de metode de trezire a sufletului sau chiar de astrologie?

Cursurile de yoga ne oferă din toate exact atât cât avem nevoie, într-un ansamblu coerent care nu neglijează niciun domeniu al vieții noastre și niciun aspect al ființei noastre.

Ce ne poate oferi yoga?

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi o viziune înțeleaptă și echilibrată care ne poate ajuta să ne organizăm mult mai bine viața, astfel încât aceasta să fie din ce în ce mai armonioasă și împlinită.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi un set de metode simple și eficiente care, atunci când sunt aplicate corect și perseverent, ne ajută să dobândim o stare de sănătate deplină pe care apoi o vom putea menține cu ușurință.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi exerciții accesibile cu ajutorul cărora ne vom armoniza trupul atât ca estetică și armonie, cât și ca tonus, energie și putere.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi tehnici de relaxare, de meditație și de concentrare care ne ajută să eliminăm definitiv oboseala, stresul, insomnia, să depășim anumite probleme emoționale și să compensăm în mod inteligent suprasolicitarea cu care ne confruntăm adeseori.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi un sistem eminamente practic, extrem de eficient, de dezvoltare personală, care ne permite să dobândim succesul în tot ceea ce ne propunem să realizăm și care este benefic.

Yoga ne oferă fiecăruia dintre noi cunoștințe esențiale și repere valorice care ne vor transforma radical viziunea asupra propriei ființe și asupra celoralți, asupra relațiilor personale sau profesionale și ne vor ajuta să ne armonizăm aceste relații.

Yoga este atât de eficientă în atât de multe direcții importante deoarece ea este în primul și în primul rând un sistem spiritual, bazat pe cunoștințe ezoterice străvechi despre lume și viață, despre alcătuirea ființei umane. La modul fundamental, yoga ne oferă o cale spirituală autentică care ne permite să-L descoperim pe Dumnezeu în propria noastră ființă și să atingem starea de desăvârșire spirituală. Pe parcursul acestei căi de redescoperire interioară, vom beneficia din plin de beneficiile practicii yoga, căci vom avea o viață din ce în ce mai fericită și plină de sens.
 

Cursul nostru este un curs de yoga integrală. 

Yoga integrală este o combinaţie inteligentă de metode specifice tradiţionale utilizate în vederea dezvoltării armonioase a fiecărui aspect al fiinţei umane: fizic, emoţional, mental, intelectual şi spiritual.

Yoga integrală este un sistem ştiinţific care combină diferite ramuri sau forme de Yoga în vederea atingerii unei complete şi depline înfloriri a tuturor potenţialităţilor latente superioare ale individului.

Este un curs structurat academic în cadrul căruia practica tehnicilor specifice este însoțită de elemente teoretice, care se regăsesc și pe suportul de hârtie distribuit la fiecare ședință. Se adresează tuturor celor care caută să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, să înțeleagă lumea în care trăim și universul care ne înconjoară. Sunt abordate mai multe forme de yoga tradiționale (Hatha Yoga, Laya Yoga, Jnana Yoga, Bhakti Yoga, Tantra Yoga, Raja Yoga, Karma Yoga) și conține elemente din spiritualitatea tuturor căilor autentice. Se oferă informații despre alimentație, medicină naturistă, diverse metode de autoterapie.

 

Conferința de deschidere va avea loc LUNI 25 septembrie 2017 de la ora 19 la Hotel Continental Forum (Astoria) în sala „Ioan Slavici A” de la mezanin.

Cursul are loc în fiecare VINERI de la ora 19:30, începând cu data de 29 septembrie 2017.
Prima lună de curs este gratuită!

 

Pentru locul de desfășurare a cursului sau orice alte informații vă rugăm să ne contactați la: 
telefon: 0728-633100
sau la adresa de mail: fundatia.hermes.arad@gmail.com