Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vremea se schimbă din nou! Avertizare meteo COD GALBEN de ninsori, polei și vânt puternic - Care sunt zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de tip Cod galben de polei, valabilă până luni seara în opt judeţe din zona Moldovei, și una de vânt puternic, ce vizează 12 judeţe din Transilvania, Oltenia şi Banat.

Vremea se schimbă din nou! Avertizare meteo COD GALBEN de ninsori, polei și vânt puternic - Care sunt zonele vizate
Comentează 0

Astfel, conform prognozei meteo, în intervalul 7 februarie, ora 12:00 - 8 februarie, ora 20:00, în Moldova, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi burniţă, iar pe arii extinse se va semnala polei, la început în sudul regiunii, apoi mai ales în nord şi centru.

Imagine

Totodată, în intervalul 7 februarie, ora 16:00 - 8 februarie, ora 12:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben de vânt puternic.

În perioada analizată, în Carpaţii Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 70 - 90 km/h, iar la peste 1.800 de metri, rafalele vor depăşi 100 - 120 km/h, spulberând zăpada. În Banat, rafalele vor trece de 55 - 65 de km/h şi, izolat, de 70 km/h.

A doua avertizare Cod galben vizează zone din judeţele: Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Alba, Hunedoara, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş.

În acelaşi timp, începând de duminică dimineaţa, la ora 10:00, şi până marţi, la ora 12:00, va fi valabilă o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în majoritatea regiunilor.

Astfel, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, pe arii mai extinse în cursul zilei de luni (8 februarie), când îndeosebi în vest, nord-vest, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi, izolat, 30 - 35 l/mp. La munte, la altitudini mai mici de 1.800 de metri, ploile vor determina topirea parţială a stratului de zăpadă.

De asemenea, vântul va prezenta intensificări în zona de munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 80 km/h, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în general cu viteze de 40 - 60 km/h. Pe crestele montane şi, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.

Sursa: realitatea.net
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite