Vot pentru un parc fotovoltaic care va fi amplasat în Aradul Nou (FOTO)
Consiliul Local Municipal a fost convocat astăzi, începând cu ora 16, în şedinţă extraordinară, aproape în nocturnă, pentru a vota două proiecte urgente. Este vorba despre aprobarea Studiului de Fezabilitate a obiectivului de investiție publică „Producere energie din surse regenerabile în Municipiul Arad” şi aprobarea proiectului „Producere energie din surse regenerabile în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale.
Asta, în condiţiile în care autorităţile locale intenţionează să depună proiectul înainte de închiderea apelului de proiecte, care va avea loc mâine la ora 15.
Având în vedere că şedinţa a fost convocată „din scurt”, mulţi dintre consilieri au preferat să intre online, dar toţi cei prezenţi au votat în unanimitate. Este vorba despre un proiect care presupune o investiţie de 6.372.053,94 lei (cu TVA inclus), cu o contribuţie proprie, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în valoare de 1.425.564,06 lei.
Dacă va obţine finanţare, proiectul va face posibilă înființarea și dotarea unui parc fotovoltaic pentru consum propriu. Acesta va fi amplasat în Aradul Nou, pe un teren nefolosit, în suprafață de 28.073 mp din Zona Industrială Arad-Sud. „Parcul fotovoltaic va fi racordat la rețeaua electrică de distribuție, ceea ce va conduce la diminuarea cheltuielilor cu plata serviciilor de furnizare a energiei electrice ale Municipiului, degrevarea bugetului local de cheltuielile de realizare a unor investiții privind producerea de energie din surse regenerabile și, totodată, la diminuarea emisiilor poluante”, se arată în referatul de aprobare.