Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Viţeii cu trotinete, noii bizoni ai Aradului

Bizonii care îşi parcau bolizii pe unde vrei şi unde nu vrei au început să fie mai rari în municipiu în ultimul timp, în schimb au apărut bizonii mai mici, adică... viţeii cu trotinete.

Viţeii cu trotinete, noii bizoni ai Aradului
Comentează 2

Sigur, nu ne referim la toţi tinerii care preferă această modalitate ecologică de a se deplasa dintr-un loc în altul al Aradului, mulţi dintre ei educaţi şi cu bun-simţ, ci doar la acei cărora pe lângă faptul că nu au habar de regulile de bază ale circulaţiei pe drumurile publice, le lipsesc şi cei şapte ani de acasă. Şi ce dovadă mai bună decât faptul că îşi abandonează mijlocul de locomoţie cam pe unde îi taie capul.

La sfârşitul săptămânii trecute, în parcarea unui supermarket din municipiu, un astfel de viţel şi-a parcat troşcoleta sprijinită de partea din spate a unei maşini care staţiona cât se poate de regulamentar. Ar fi fost interesant de văzut cine ar fi plătit daunele dacă şoferul, îngândurat fiind, nu s-ar fi uitat cu atenţie în spate şi ar fi ieşit din parcare trecând peste trotineta abandonată acolo. Nu de alta, dar serviceurile auto au nişte preţuri destul de piperate.  

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite