Victorie în cazul Nadăș
Instituția Prefectului – Județul Arad a înregistrat o victorie, în primă instanță, la Judecătoria Balș, județul Olt, unde fusese strămutat, în urmă cu doi ani, procesul locuitorilor satului Nadăș cu familia Colțeu.
Sentința civilă nr. 857 din 10 septembrie 2018 a admis, în rejudecare, cererea de revizuire promovată de Comisia Județeană de Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad, împotriva sentinței civile nr. 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu, prin care s-a restituit familiei Colțeu suprafața de 8742 de hectare de pădure, în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/ 2003, emisă de notarul Vlai Adrian, care a fost desființat definitiv, de instanțele penale, în urma declarării falsului acestui act.
Judecătoria Balș a decis desființarea sentinței civile 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu, hotărârea Judecătoriei Balș putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt.
„Pentru Instituția Prefectului – Județul Arad, soluția favorabilă a instanței Balș vine ca o compensare a hotărârii cu care s-a acționat, prin toate mijloacele legale avute la îndemână, pentru remedierea situației juridice a terenurilor din satul Nadăș, restituite familie Colțeu printr-un document fals.” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad