Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA. Ar fi luat bani de la Vîntu pentru Tăriceanu
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut, azi-noapte, de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care îl acuză de trafic de influenţă. Este prima măsură luată de anchetatori într-un nou dosar în care omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost pus deja sub acuzare.
În aceeaşi cauză este vizat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În cursul zilei de astăzi, Bogan Olteanu urmează să fie prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA.
Procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, pentru trafic de influenţă, acesta fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, mai arată procurorii.
DNA susţine că, în urma diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Procurorii menţionează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În cursul zilei de vineri, Bogan Olteanu urmează să fie prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citeste mai mult pe realitatea.net