Vești proaste pentru români. SCUMPIRE masivă de la 1 iulie
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au declarat reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%.
Potrivit unui comunicat al ANRE prezentat vineri componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piață liberă (90%) va urca cu 8,53%.
Prețul la energie electrică se recalculează la fiecare șase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie.
Calculele companiilor energetice privind ANRE, a declarat vineri, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Ea s-a referit la declaraţiile de până acum ale oficialilor ANRE potrivit cărora situaţia din ianuarie şi februarie, când preţul energiei pe bursă s-a dublat, va determina o scumpire de doar 1 - 2% pentru consumatorii casnici.
"Aşa cum am spus, pronosticuri privind o creştere de 1 - 2% sau n% nu se fac fără o analiză amănunţită a tuturor datelor reale din piaţă. Iată că realitatea ne dovedeşte că după analize creşterile diferă total faţă de ceea ce s-a anunţat iniţial. Nu ne surprinde deoarece din calculele noastre reieşea că va fi o creştere mult mai mare şi am spus asta încă de atunci", a spus Vlăsceanu.
În opinia sa, ANRE a preferat să nu "deranjeze clienţii" cu anunţuri alarmante.
Sursa realitatea.net