Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vestele galbene ies la protest și în Germania. Motivul: interzicerea motoarelor diesel

Sute de persoane au protestat sâmbătă în oraşul german Stuttgart împotriva interzicerii motoarelor diesel vechi şi foarte poluante în acest oraş, relatează agenţiile AFP şi dpa, citate de Agerpres. Circa 1.200 de protestatari au luat parte şi sâmbăta trecută la o manifestaţie similară în acelaşi oraş.

Vestele galbene ies la protest și în Germania. Motivul: interzicerea motoarelor diesel
Comentează 0

Circa jumătate dintre participanţii văzuţi la demonstraţia de sâmbăta aceasta purtau veste galbene, într-o încercare de imitare a manifestaţiilor din Franţa împotriva preşedintelui Emmanuel Macron, declanşate iniţial ca un protest împotriva creşterii accizelor la combustibili.

''Francezii sunt un model, pentru că ei au îndrăznit să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile'', spune Ioannis Sakkaros, aflat la originea protestului de la Stuttgart.

Începând din luna ianuarie, maşinile diesel cu norma de poluare până la Euro 4 inclusiv, în general cele înmatriculate înainte de 2011, nu mai sunt autorizate să circule în acest oraş, iar o excepţie de care beneficiază locuitorii săi va fi ridicată începând din luna aprilie.

O serie de hotărâri ale justiţiei germane au impus astfel de interdicţii asupra motoarelor diesel în mai multe oraşe, printre care Hamburg, Berlin, Frankfurt, Koln, Bonn şi Essen, unde s-a decoperit că emisiile de oxid de azot depăşesc limitele cerute de legislaţia europeană.

Aceste măsuri au provocat controverse şi pe scena politică germană, în timp ce coaliţia guvernamentală formată din creştin-democraţi şi social-democraţi este divizată pe acest subiect, fără ca Angela Merkel să impună o linie clară.

De o parte, ministrul conservator al transporturilor, Andreas Scheuer, un susţinător deschis al industriei auto, consideră că respectivele restricţii ar echivala cu ''autodistrugerea'' prosperităţii germane, dată fiind importanţa industriei auto pentru economia Germaniei. În schimb, ministrul social-democrat al mediului, Svenja Schulze, cere să fie avute în vedere şi efectele poluării.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite