Veste proastă pentru "scriitorii" din puşcării. Guvern: Cărţile nu îi mai scapă pe deţinuţi de închisoare
Guvernul a decis suspendarea printr-o Ordonanţă de Urgenţă a legii prin care deţinuţii beneficiază de o micşorare a pedepsei dacă scriu lucrări ştiinţifice în spatele gratiilor. Guvernul a suspendat legea până la 1 septembrie 2016.
Guvernul a luat această decizie prin "consens", potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, întrucât s-a considerat că s-a abuzat de acest drept în ultima perioadă.
"Guvernul a adoptat suspendarea până la 1 septembrie a articolului care prevedea că în cazul de lucrări ştiinţifice se consideră 30 de zile executate. Guvernul consideră că s-a facut abuz de drept prin utilizare excesivă", a explicat Dan Suciu, arătând că această hotărâre a avut la bază şi lipsa unor elemente concrete prin care să se poată certifica faptul că o lucrare are caracter ştiinţific.
Guvernul încearcă să identifice un nou mecanism prin care să se poată reglementa aplicarea articolului care prevedea diminuarea pedepsei pentru scrierea de lucrări ştiinţifice. "Încercăm să vedem dacă e fezabil un asemenea mecanism", a subliniat Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că articolul nu se va aplica nici în cazul deţinuţilor care au deja lucrări scrise şi care au depus deja cereri de reducere a pedepsei.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că a propus o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie abrogată dispoziţia din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice în puşcărie beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei, pentru fiecare carte.
"Părerea mea este că trebuie abrogat articolul şi în sensul acesta am făcut propunerea către Guvern.Nu puteam să modific nimic. Avem o procedură şi dacă aş fi modificat, aş fi pus în consultare publică", a declarat ministrul Raluca Prună, miercuri.
Guvernul a discutat, în ședința de miercuri, o ordonanță de urgență care a suspendat până în perioada alegerilor a prevederii legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice.
Pe ordinea de zi dată publicităţii de Guvern, marţi seară, figurează proiectul de OUG privind abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta a fost pus în dezbatere publică vineri după-amiază de către Ministerul Justiţiei.
"În nicio altă țară din Uniunea Europeană nu mai există situația în care sunt acordate beneficii pentru scrierea de lucrări științifice în închisoare. Este vorba și de o discriminare aici, deoarece cei care pictează nu beneficiază de nimic. Opera artistică (în închisoare — n.r.) nu trebuie recompensată în niciun fel (...) Așadar, da, voi propune la 3 februarie guvernului să elimine această prevedere", a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună, într-un interviu pentru publicația Wall Street Journal.
DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.
Sursa romaniatv.net