Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vernisajul unei ample expoziții VASILE VARGA la Muzeul Lipova

Vernisajul unei ample expoziții VASILE VARGA la Muzeul Lipova
Comentează 0

În această lună se împlinesc 100 de ani de la nașterea pictorului Vasile Varga. Artistul s-a născut în 14 Martie 1921 în satul Ususău din județul Arad și a trecut la cele veșnice în 22 iunie 2005, la Lipova.

În amintirea artistului, în Muzeul orașului Lipova este deschisă o nouă expoziție ce poate fi vizitată în perioada: 14 martie – 30 august 2021. Expoziția cuprinde lucrări realizate în diverse perioade din viața lui V. Varga, pasteluri, desene, picturi in ulei, note și studii de cromatologie. Lucrările expuse pot fi vizionate in sălile muzeului alaturi de obiecte și picturi ce provin în marea lor majoritate din colecția familiei Costescu-Varga, donată in anii '80 instituției muzeale - pictură românească modernă, pictură din școlile italiană, flamandă, engleză, franceză, maghiară, piese de artă decorativă - argintărie, porțelan, sticlă, mobilier etc.

Vasile Varga a început să picteze din tinerețile sale. După câteva luni de studiu în institutul de arte din București, în anii vitregi de instaurare a comunismului, a decis să fie autodidact. A pictat enorm, lucra aproape zilnic. Deasemenea, a călătorit foarte mult îmbogățindu-și cultura vizuală în muzeele europene. Pictura sa a fost una metodică, având modalități anume de cercetare a cromaticii. În paralel lucrului la șevalet, Vasile Varga a scris articole și studii despre artă. Soții Costescu-Varga au lăsat în urma lor și studii ample și albume de artă dedicate lui Van Gogh, Andreescu și Grigorescu.

Proiectul expozițional de la Lipova este rezultatul colaborării Muzeului Orașului Lipova, din cadrul Complexului Muzeal Arad, cu Primăria Lipova . În organizarea și desfășurarea evenimentului omagial s-a implicat și pictorul Andrei Rosetti, membru al grupului Noima și al Asociației Studiul.  Grupul de pictori Noima l-a vizitat pe Vasile Varga în ultimii săi ani de viață. Dan Gherman și Andrei Rosetti au încercat ulterior să păstreze vie memoria operei sale. De curând, la Galleria 28 din Timișoara, în parteneriat cu grupul Noima și curatoarea Maria Pașc, au fost aduse în atenția publicului lucrări de pictură și grafică semnate de Vasile Varga și prietenii săi: Gheorghe Berindei și Afane Teodoreanu, toți născuți în 1921.

Vasile Varga a fost pomenit sâmbătă 13 martie 1921 în satul natal, Ususău. Tot sâmbătă în a doua parte a zilei a fost deschisă și expoziția de la Lipova în prezența domnului dr. Sorin Bulboacă, mangerul Complexului Muzeal Arad, a viceprimarului orașului Lipova, Ioan Lepădat, a Cristinei D. Ciorogar, consilier județean. Gazda și inițiatoarea evenimentului a fost Corina Dubeștean, muzeograf al Muzeului Orașului Lipova. Au fost de față Adrian Antoche din partea Casei de Cultura a orasului Lipova, Andrei Rosetti, dar și Doina Lungu și fostul edil Petru Gherman, cei ce au fost martorii încercărilor lui Vasile Varga și ale Eleonorei Costescu de a lăsa o moștenire spirituală comunității din Lipova - „locul ales”, cum numea Varga orașul de pe Mureș.

Expoziția este un prim gest al Primăriei Lipova prin care soții Costescu-Varga vor fi readuși în atenția comunității din Lipova și vizitatorilor orașului. Reprezentanții Primăriei intenționează să deschidă o expoziție permanentă Vasile Varga în Lipova. Complexul Muzeal Arad este deasemenea deschis cultivării memoriei acestor ctitori. Familia Costescu-Varga a donat și o colecție de carte bibliotecii din oraș. Sunt speranțe ca în curând și această bibliotecă să poată fi din nou deschisă publicului. Tot în urma acestei familii a rămas o casă - atelier pe care ei ar fi dorit să o știe deschisă. Un loc unde studiile de cromatologie și istorioa artei realizate de cei doi, să își găsească continuatori. Este de văzut dacă acest vis se va putea împlini în viitor.

Soții Costescu-Varga își merită locul lângă Sever Bocu și vechii întemeietori de biserici, cetăți și mânăstiri ai comunității din Lipova-Radna.

 

Dorin Belei

(Text și foto)

 

Galerie foto (42)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite