Veniturile pensionarilor, la mâna deputaților
După ce săptămâna trecuta social democraţii au sabotat la Senat proiectul de suflet al fostului mnistru Lia Olguța Vasilescu, Legea pensiilor ar putea ajunge astăzi la vot în Camera Deputaţilor. În momentul de faţă, de mobilizarea deputaţilor depinde venitul pensionarilor- dacă aceşti vor primi sau nu mai mulţi bani de la 1 septembrie.
Săptămâna trecută, Legea pensiilor a primit doar 67 de voturi „pentru“, în Senat, acestea fiind insuficiente pentru o lege organică, care are nevoie de minimum 69 de voturi. Deşi PSD numără exact 69 de senatori, iar împreună cu UDMR şi ALDE depăşeşte acest prag, absenteismul social-democraţilor a făcut ca legea să nu treacă.
PSD promite mobilizare la Camera Deputaţilor Ministrul Muncii Marius Budăi a dat însă asigurări că legea pensiilor va fi adoptată în Camera Deputaţilor, care este for decizional.
„Vom avea majoritate la Camera Deputaţilor, asta veţi vedea. Ne vom mobiliza, aşa cum am făcut-o şi până acum şi veţi vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi şi promulgată”, a precizat ministrul Muncii.
„În Camera Deputaţilor vom avea votul necesar. Pensionarii, de la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensie şi vom trece legea pensiilor prin Camera Deputaţilor”, a subliniat şi premierul Viorica Dăncilă.
Sursa: realitatea.net