Val de aer POLAR peste România. Vremea se schimbă RADICAL, se anunţă lapoviţă şi ninsoare
PROGNOZA METEO. După câteva zile cu soare şi temperaturi plăcute, vremea schimbă foaia. Sunt aşteptate fenomene neobişnuite pentru această perioadă atât din punct de vedere termic, cât şi al precipitaţiilor.
PROGNOZA METEO. După ce sâmbătă am avut şi temperaturi maxime de 25 de grade, iar duminică mercurul din termometre a urcat până la 26 de grade în Dobrogea, vremea frumoasă nu va ami ţine mult. Luni şi marţi vom avea vreme în general plăcută, dar diferenţele de temperatură vor fi destul de mari între zi şi noapte. În schimb, de miercuri vremea începe să se înrăutăţească.
Deasupra ţării noastre vor ajunge, potrivit meteorologului România TV Silviu Grigore, rămăşiţe ale unor sisteme noroase care în aceste zile au făcut ravagii în vestul Europei. Astfel, se vor semnala precipitaţii la început reduse cantitativ, marţi şi miercuri, în special în vest şi sud-vest şi mai ales la deal şi la munte. Miercuri spre joi şi joi va ploua, însă, pe arii extinse, la fel şi vineri, pentru ca la sfârşitul săptămânii viitoare precipitaţiile să înceteze. Joi se şi răceşte semnificativ, iar la munte este posibil ca ploile să se transforme în lapoviţă şi ninsoare.
Pe de altă parte, un val de aer polar se îndreaptă spre ţara noastră dinspre nord şi va ajunge la noi miercuri, când se va putea contasta o răcire semnificativă în nordul Moldovei, unde maximele vor scădea cu 6-8 grade faţă de ziua precedentă, urmând să nu depăşească 14 grade.
În sud-estul teritoriului se mai pot atinge 24 de grade, dar de joi răcirea vremii se generalizează şi se accentuează în toate regiunile. Maximele vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar în Bucureşti, de exemplu, mercurul nu va mai depăşi în termometre nivelul de 14 grade, după ce miercuri se va înregistra o maximă de 19-20.
Spre finalul săptămânii, maximele vor fi cuprinse între 7-15 grade Celsius, iar minimele vor ajunge şi până la minus 4 - minus 5 grade în estul Transilvaniei, urmând să se instaleze îngheţul.
Sursa: rtv.net