Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UVVG ProVolei începe cursa pentru medaliile de pe plajă. „Avem copii talentaţi care ştiu ce vor”

UVVG ProVolei începe cursa pentru medaliile de pe plajă. „Avem copii talentaţi care ştiu ce vor”
Comentează 0

8 cupluri propune UVVG ProVolei Arad la Naţionalele de la Bucureşti de speranţe, cadeţi şi juniori. Slavaka Ciaian cu Ioana Ban, Amalia Bălaş cu Karina Dumele, Patric Creţa cu Mihai Bucur, Radu Rus cu Denis Zâză (speranţe), Sergiu Rodina cu Katona Tihamer, Darie Toader cu Balasz Csiszar şi Amalia Şandru cu Diana Terean (speranţe), plus cuplurile de la cadeţi şi Kevin Nan cu Bencze Hach la juniori. Ca în fiecare an preşedintele Radu Sabău şi antrenorul Marius Mascovits speră să aibă reprezentanţi pe podium. Naţionalele speranţelor încep în 21 iulie, cele ale cadeţilor în 25 iulie, iar cele ale juniorilor în 28 iulie.

„Sperăm să fim sus la cadeţi şi cât mai sus posibil la juniori. E posibil să ne regăsim pe podium. Avem copii talentaţi care ştiu ce vor”, a spus antrenorul Marius Mascovits.

 

Mascovits: „Am un nou partener, un tip interesant”

Cât despre multiplul campion naţional, acesta va fi prezent la finala seniorilor, alături de un nou partener. Este vorba despre dinamovistul Marius Şoloc. O echipă de temut pentru adversari care se şi vedeau cu sacii-n căruţă. „Echipa o sudăm încetul cu încetul. Am un nou partener, un tip interesant, o să ne vedeţi la Naţionale. Cât despre competiţia propriu-zisă, e un sezon cu puţine turnee, unul sărac. Valoric, nu ştiu ce va veni din cealaltă parte a ţării”, a mai spus Marius Mascovits.

Altfel, în week-endul trecut pe terenul de pe Constructorul a avut loc un turneu pregătitor pentru Naţionale. Au fost prezente 12 echipe, din Arad, Oradea şi Timişoara. Multe meciuri, mută încrâncenare, un test binevenit mai ales pentru arădeni.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite