Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UTA putea mai mult cu Mioveniul. "Trebuie să ne maturizeze acest rezultat"

Puţin a lipsit ca UTA să înving un adversar cu pretenţii în seria secundă a Ligii a II-a. Cu Dacia Mioveni alb-roşii conduceau cu 2-1 şi aveau avantaj numeric din minutul 70. Finalul a găsit o bâlbâială în carel arădenilor, o minge scăpată de portarul Anca Trip, şi un gol al oaspeţilor care a stabilit o remiză dureroasă, 2-2. 

UTA putea mai mult cu Mioveniul.
Comentează 0

„Rămânem doar cu un punct din tot ce aveam, acesta e regretul. Veneam după victoria de la Cluj și altă importanță aveau acele trei puncte dacă am fi învins o echipă care își propune promovarea anul acesta. Ei au venit cu două zile înainte de meci la Arad, au pretenții la promovare, dar cu toate acestea am făcut un joc bun. Concluzia mea e că le-am făcut cadou acest punct, am fost naivi. Avem doar un punct din șase obținute pe teren propriu. E puțin, aici trebuie să câștigăm mereu indiferent de adversarul pe care îl întâlnim. Trebuie să ne maturizeze acest rezultat, să ridicăm capul și să credem în noi” a spus antrenorul UTA-ei, Roland Nagy.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite