Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

UTA pornește cu prima șansă în meciul cu Petrolul

Liga 2 revine la începutul lunii iulie cu un derby de tradiție al fotbalului românesc, între UTA Arad și Petrolul Ploiești. Având în vedere valoarea lotului și poziția din clasament, UTA Arad este considerată favorită în duelul programat să aibă loc pe 4 iulie.

UTA pornește cu prima șansă în meciul cu Petrolul
Comentează 0

Campionatul din Liga 2 se va relua cu doar 6 echipe, care vor evolua într-un sistem cu play-off. Primele două clasate vor promova în Liga 1, în timp ce ocupanta locului 3 va disputa un meci de baraj cu ocupanta locului 12 din primul eșalon.

Clasamentul de la care reîncepe Liga 2 este următorul: 1. UTA Arad 25 puncte, 2. CS Mioveni 20 puncte, 3. Turris Turnu Măgurele 20 puncte, 4. FC Argeș 19 puncte, 5. Petrolul Ploiești 19 puncte, 6. Rapid 19 puncte.

Punctele acestor echipe au fost înjumătățite pentru a aduce un plus de spectacol. CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele și Rapid au beneficiat de rotunjire. Astfel, la egalitate de puncte cu o echipă care nu a beneficiat ele vor fi clasate mai jos.

În prima etapă, ce va avea loc pe 4 iulie, programul este următorul:

CS Mioveni - Rapid București

Turris Turnu Măgurele - FC Argeș

UTA Arad - Petrolul Ploiești

Așadar, cel mai așteptat meci al etapei este cel dintre UTA Arad și Petrolul Ploiești, două echipe cu experiență bogată inclusiv în Liga 1. La unele case de pariuri sportive online cotele pe piața 1X2 arată astfel: UTA 2.30, egal 3.30, Petrolul 2.91.

Meciurile disputate până acum între cele două echipe au fost un spectacol total, dominat de arădeni. Astfel, în partida din turul campionatului de la Ploiești, UTA s-a impus cu 3-0. Apoi, UTA a predat o nouă lecție în returul de la Arad, reușind să se impună cu același scor.

Per total, UTA a dominat categoric acest campionat și vine după o serie de patru victorii la rând în Liga 2. Ultima înfrângere datează tocmai de pe 1 decembrie 2019, când a pierdut în deplasare la Dunărea Călărași, scor 1-0. În schimb, în meciurile de pe teren propriu, UTA este o forță acasă în acest sezon, fiind neînvinsă. De altfel, ultimul eșec acasă datează din mai  2019, tocmai după un meci cu Petrolul Ploiești, scor 2-4.

În schimb, Petrolul a fost mult mai inconstantă în acest sezon și a acuzat o lipsă de stabilitate atât la nivelul conducerii, cât și al băncii tehnice și la cel al lotului de jucători. În meciurile disputate în 2020, Petrolul a înregistrat două victorii și un rezultat de egalitate, echipa fiind într-o ușoară creștere față de forma din 2019.

Pentru UTA, o victorie în meciul cu Petrolul ar reprezenta în mare măsură distanțarea în cursa spre promovarea în Liga 1, în timp ce pentru "lupii galbeni" un eșec ar putea fi fatal și i-ar scoate din luptă.

În Liga 2 vor avea loc doar 5 etape, iar sezonul se va încheia pe 1 august. Programul meciurilor din Liga 2 este următorul:

Etapa 1 (4 iulie 2020)

UTA Arad - Petrolul

Turris - FC Argeș

CS Mioveni - Rapid

Etapa 2 (11 iulie 2020)

Petrolul - Rapid

FC Argeș - Mioveni

UTA - Turris

Etapa 3 (18 iulie 2020)

Turris - Petrolul

CS Mioveni - UTA Arad

Rapid - FC Argeș

Etapa 4 (25 iulie 2020)

Petrolul - FC Argeș

UTA - Rapid

Turris - CS Mioveni

Etapa 5 (1 august 2020)

CS Mioveni - Petrolul

Rapid - Turris

FC Argeș - UTA

Federația Română de Fotbal a luat decizia schimbării formatului după o consultare cu cluburile, care au votat propunerea. UTA Arad a fost însă nemulțumită de înjumătățirea punctelor și a făcut o plângere la TAS. În schimb, celelalte participante vor sta până în toamnă, când va începe noul sezon. Din Liga 2 nu va retrograda nimeni în acest sezon.

 

Articole asemanatoare