Urmărit general, depistat la PTF Nădlac - Nagylak
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac–Nagylak au depistat un bărbat, domiciliat pe raza judeţului Galaţi, căutat de autorităţile italiene pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
În data de 27.09.2018, în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac - Nagylak, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român I.I., în vârstă de 31 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile italiene, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii, având de executat o pedeapsă de 1 an şi 3 luni de închisoare.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.