Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prezentă, la Atena, la lucrările Adunării Generale a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (FEDE)
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prezentă, la Atena, la lucrările Adunării Generale a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (FEDE) organizaţie cu statut participativ pe lângă Consiliul Europei.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG : ,,Partenere de peste 25 de ani, FEDE şi UVVG ARAD împărtăşesc un crez comun – Toate eforturile pentru educaţie de calitate!”
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condusă de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul instituţiei de învăţământ superior a participat la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (FEDE), desfăşurată, recent, la Atena.
În cadrul întâlnirii delegaţiei cu preşedintele FEDE, înalt comisar european, prof. dr. Claude Vivier Le Got, s-a discutat despre consolidarea şi revitalizarea parteneriatului dintre universitatea arădeană şi federaţie. S-a subliniat importanța relației cu România și a nivelului foarte înalt la care s-a desfășurat vizita doamnei Vivier Le Got în ţara noastră.
„Conferinţa FEDE de la Atena s-a dovedit a fi o experienţă extrem de interesantă, având în vedere tema educaţiei în învăţământul superior, promovată de Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare, unde prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” este vicepreşedinte al FEDE. S-au abordat teme foarte interesante, dintre care amintesc educaţia tinerei generaţii, de la digitalizare până la conceptul de transhumanism, parteneriate dintre reţeaua de şcoli superioare şi universităţi, din care face parte si UVVG, precum si noi oportunităţi şi relaţii. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost prezentată ca un bun exemplu în relaţia cu autorităţile locale, mediul de afaceri şi antreprenori. În expunerea activităţii federaţiei, prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got a subliniat implicarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în dezvoltarea FEDE, la nivel european şi internaţional. Preşedintele FEDE a mulţumit, la cel mai înalt nivel, pentru primirea de care a avut parte în România, atât la Bucureşti, ministrului Educaţiei Naţionale, precum şi ministrului Apărării Naţionale, cât şi la Arad. Pe lângă conferinţele deosebit de importante şi interesante, în care speakerii s-au întrecut în a ne arăta diverse modalităţi de dezvoltare a învăţământului superior, am apreciat în mod deosebit organizarea conferinţei, energia şi dinamismul doamnei preşedinte FEDE, înalt comisar european prof. dr. Claude Vivier Le Got şi calitatea prezentărilor făcute, precum şi noua imagine europeană a FEDE, transparentă, dinamică, bazată pe principii, care au la bază, în primul rând, drepturile omului. A fost o conferinţă importantă, în special, prin noua perspectivă a federaţiei. De asemenea, am avut onoarea de a fi primiţi, la Primăria din Atena, de către viceprimarul oraşului, care se ocupă de teme legate în special de educaţia tinerilor, căreia i-am transmis salutul Universităţii noastre şi a municipiului Arad, invitând-o să ne facă o vizită.”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare este o reţea de 500 de instituţii de învăţământ superior, prezentă în 33 de ţări. FEDE promovează, de la înfiinţarea sa, din anul 1963, drepturile fundamentale educative, performanţa europeneană în domeniul calităţii învăţământului superior, prin facilitarea schimburilor de opinii între studenţi şi profesori, cât şi programe de învăţământ aplicative în universităţi şi şcoli.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" Arad face parte din Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare (FEDE), din anul 1992, alături de importante universităţi din Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Belgia, Italia şi ţări francofone, precum Maroc, Algeria, Senegal şi Coasta de Fildeş.