Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Univ Goldiş ICIM Arad trece, din ianuarie, pe sistem de avarie. "Dacă astăzi suntem noi, mâine poate urmaţi voi!"

"Dacă astăzi suntem noi, mâine poate urmaţi voi! S.O.S. SPORTUL ROMÂNESC". Acesta a fost mesajul transmis de jucătoarele de la Univ Goldiş ICIM Arad înaintea meciului de azi cu Kara Trutnov, din Cupa Europei Centrale. 

Univ Goldiş ICIM Arad trece, din ianuarie, pe sistem de avarie.
Comentează 0

Un mesaj sfâşietor al unei echipe cu ŞTAIFF în baschetul românesc. O grupare care adună 9 titluri naţionale, Cupa României dar şi Cupa Europei Centrale. Pagini de istorie scrise în cartea de aur a baschetului feminin românesc, al unui club care va renunţa la performanţă de la 1 ianuarie. Pentru că în sportul românesc există un nou articol de lege care permite din finanţările publice locale să plătească ceea ce e mai important, salari şi prime. Doar că această lege nu are norme de aplicare oferind posibilitatea ca să fie aplicată doar cu salariul minim pe economie.

În condiţiile date echipa arădeană se aliniază după alte multe echipe cu nume în sportul românesc într-un sistem de criză, cu efect de domino, care mai devreme sau mai târziu va curpinde întreaga mişcare a sportului de la noi din ţară. E adevărat că de partea cealaltă managerii ar avea obligaţia să atragă susţinere financiară din medul privat, dar, colac peste pupăză, şi de această parte legea e defectuoasă. Nu crează nici un fel de facilităţi fiscale agenţilor nici măcar pentru a susţine sportul de masă. Legea spune: sponsorizările se fac pe 20% din impozitul pe profit al unei companii. În acelaşi timp există o lege paralelă care pe acelaşi sistem, de 20%, privaţii pot reinvesti suma în societatea proprie, ceea ce închide categoric uşile pentru susţinerea sportului în special. În momentul de faţă o lege a sportului sănătoasă o are Ungaria, acolo unde se văd rezultatele după 4-5 ani, darmite după 10 ani. Ce să mai spunem când în România, de exemplu, există 4 bazine olimpice, iar în Ungaria 300???

"E un  mesaj pentru toate echipele cu probleme din România. Aştept să ni se alăture toţi cei care au probleme, mi-aş dori ca de mâine toate echipele cu probleme să afişeze un banner cu S.O.S. - SALVAŢI SPORTUL ROMÂNESC, şi la rândul lor să tragă un semnal de alarmă, şi să atragă interesul celor responsabili din conducerea ţării. Ca aceştia să-şi întoarcă faţa spre sport până nu e prea târziu. Să nu mai ascundem realitatea în care se află sportul românesc. Doar uniţi vom putea schimba ceva.

Facem eforturi pentru ca echipa noastră să nu se desfiinţeze. Din ianuarie vom funcţiona în sistem de avarie. E important să funcţionăm indiferent de probleme. E o cumpănă, cum a fost şi acum 7 ani. Trăim cu speranţa că şi de această dată, mai devreme sau mai târziu, aceste probleme legislative se vor rezolva. Ţin să mulţumes în specal Primăriei şi Centrului Municipal de Cultură, pentru aprobarea proiectelor depuse. Din păcate legea nu ne ajută pentru folosirea banilor în totalitate, în special salarii şi prime. Totodata mulumiri Universităţii de Vest Vasile Goldiş care a rămas lângă echipă chiar dacă cu un procent mai mic ca data trecută, cât şi tuturor colaboratorilor. 

De asemenea apreciez evoluţia fetelor din această seara, la victoria cu Trutnov. Ele cunosc situaţia, find informate încă de vineri. Au promis că îşi vor desfăşura activitatea profesionist până la sfârşitul anului", a spus preşedintele Univ Goldiş ICIM Arad, Marcel Urban.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite