Un tânăr „șofer” a lovit trei mașini parcate
Un așa-zis șofer care conducea un autoturism în cartierul Alfa, a intrat în trei mașini parcate. Polițiștii Biroului Rutier au depistat în cursul zilei de ieri, 5 octombrie 2021, un arădean de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada Zorilor, din municipiul Arad iar la un moment dat a acroșat trei autoturisme parcate.
În urma verificărilor a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.