Un stadion numit ”Speranță”
Fac parte din generația care și-a petrecut multe, multe duminici pe vechiul stadionul construit de Francisc Neuman. Ca spectator. Dar, când echipa mea ” Vagonul” avea meci cu UTA , și ca jucător.
Credeam atunci că mai frumos și mai cochet stadion ca cel arădean nu există. Chiar și când am jucat finala Campionatului republican de juniori contra lui Dinamo, pe vechiul stadion ” 23 August” din București, plăcerea și adrenalina simțite nu au egalat emoțiile încercate la multe meciuri ale ”Bătrânei Doamne”, la Arad.
Ieri, am participat ca spectator, pentru prima oară, pe noua Arenă ” Francisc Neuman”.
Impactul a fost oscilant , la fel ca tensiunea unei persoane cu probleme cardiace. Priveliștea din tribuna ”Coco Dumitrescu”, mai precis de la masa presei, m-a lăsat mut pentru un moment. Ca dintr-un vis ,m-am trezit în clipele când bâjbâiam să găsesc intrarea în zona rezervată ziariștilor. M-au trezit zecile de bare de fier montate ca într-un labirint care mi-a adus aminte de cel din Parcul Copiiilor , când ne chinuiam să găsim ieșirea odată intrat în el.
De ce atâtea bare? Cred că aceeași întrebare și-a pus-o și Alexandru Meszar când a luat hotărârea să elimine una din zona tribunei VIP, eliminare ce i-a adus critici din partea proprietarilor stadionului.
Ajuns pe un scaun, mi-am ” spălat ” iar ochii , rotindu-mi privirile în toate unghiurile . Am descoperit prieteni , am salutat prin semne, deoarece atmosfera de sărbătoare emisă de puternicele difuzoare îți făceau vocea imposibil de auzit. L-am chemat pe fostul arbitru Andy Glasser ( stabilit acum în Israel) pe un scaun în zona unde eram eu, pe arbitrii Lolo Bogdan și Sorin Saladea. Am făcut poze , dar nu mi-a scăpat nici concluzia lor, cum că în zona abonaților, scaunele sunt prea apropiate , acest lucru producând un disconfort.
În stânga noastră la peluza ” Iosif Petschovschi”, grupul de fani s-a simțit în largul lui. Păreau puțini în imensitatea peluzei, dar după meci, un membru al galeriei a promis că duminică vor fi mult, mult mai mulți.
Starea de euforie a continuat ...Cunoscutele încurajări ale celor din spatele porții au ridicat tot stadionul în picioare, de multe ori. Rezonanța stadionului a amplificat repertoriul lor, dar....oscilația sentimentelor a trecut pe negativ când după așteptări nemărturisite, la prezentarea lotului sau chiar și mai târziu, la lovitura de începere , jos, pe verdele gazonului nu a fost invitat nici măcar o legendă vie a mult iubitei UTA. Trebuie amintit că mai sunt în viață Flavius Domide, Gabi Biro, Mircea Axente, Crhistos Metscas, Viorel Sima...jucători care au încântat ani la rând iubitorii de fotbal din Arad și nu numai.
A urmat prezentarea celor care ne vor fi sub lupele noastre și în inimile noastre în noul sezon fotbalistic. S-a început cu staff-ul tehnic, au urmat maseorii și medicii, prilej cu care noul , dar vechiul Dan Ifrim a fost primit cu ropote de aplauze. E la fel de plin de viață chiar dacă tricoul de prezentare l-a strâns nițel...
Profesorul Gabriel Iaszbinsky și-a dat drumul la vocea-i inconfundabilă și rând pe rând, 27 de jucători ( !!!) au intrat pe teren salutându-i pe cei care îi vor aplauda sau îi vor critica de-a lungul sezonului.
Periodic , starea euforică se diminua în momentul când privirile noastre se loveau de ” insula ” fără iarbă din jumătatea de teren din dreapta. Mehelean a promis că până duminică se va rezolva și acest lucru.
A urmat ” chinul ” pentru Gyuszi Balint. ” Chinul” de a urmări 27 de jucători ( proprii) pe o perioadă de doar o oră , ” chinul” de a putea alege cel mai inspirat ” 11” pentru întâlnirea cu Farul. E greu, e de înțeles, mai ales că în urma meciului cu Ripensia, de ieri, doar câțiva au demonstrat că se poate conta pe ei. Să nu dăm nume, doar să subliniem frumoasele execuții la golurile înscrise de Hora, Roger și Antal, dar să ne și facem griji pentru golurile încasate .
Să -i dorim lui Balint bună inspirație , putere de discernământ pentru meciul de duminică, iar frumosului stadion , ” încărcătură ” grea și sufocantă!
Haide UTA!