Un senator USR a adormit în plenul Parlamentului
Combinaţia fotolii confortabile-dezbateri plictisitoare s-a dovedit insuportabilă pentru un senator USR. Mihai Goţiu a fost surprins luni moţăind la şedinţa celor două camere în care se discuta bugetul.
Goţiu este unul dintre parlamentarii USR care, săptămâna trecută, au stat peste noapte în Parlament, în semn de protest faţă de Ordonanţa 13. Senatorul are şi o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat.
"Mă oboseşte această procedură a bugetului care e o cacealma. Am zis că e mai bine să mă odihnesc un pic. Prefer să fiu atent la momentele care contează. Am colegi care mă atenţionează, " a declarat senatorul USR, pentru un post de televiziune.
Vezi video pe realitatea.net