Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un român a fost identificat printre morţii din atentatul de la Nisa. Bărbatul este tatăl copilului aflat în comă

Un român a fost indentificat printre morţii din atentatul de la Nisa. Bărbatul a fost identificat şi este, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, tatăl băiatului internat în spital după ce a fost rănit în urma atacului.

Un român a fost identificat printre morţii din atentatul de la Nisa. Bărbatul este tatăl copilului aflat în comă
Comentează 0

MAE a anunţat, marţi, într-un comunicat, că un cetățean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma atacului de la Nisa.

"Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei data disparuta anterior. Autoritățile franceze au confirmat decesul", se arată în comunicatul MAE.

Procedura de identificare a corpului neînsuflețit al victimei de cetățenie română, efectuată de către autoritățile franceze, s-a finalizat în urmă cu puțin timp, cu sprijinul autorităților române. Anterior, soţia bărbatului şi fiul lor au fost identificați printre răniți, aflându-se internați în două spitale din Nisa. "Starea lor de sănătate evoluează pozitiv", se menţionează în comunicatul MAE.

În prezent, reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia, precum și consulul onorific la Nisa, se află alături de familia cetățeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar. De asemenea, reprezentanții ambasadei României la Paris și ai Consulatului General al României la Marsilia mențin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autoritățile franceze.

Ministerul Afacerilor Externe adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate și va acorda întreaga asistență necesară în continuare.

Mesaj de condoleanţe de la premierul Dacian Cioloş

"Între oamenii uciși în atacul barbar de la Nisa este și un cetățean român. Știu că este puțină consolare pentru familie și pentru cei dragi lui, dar vreau să-i rog să accepte regretul meu enorm și condoleanțe pentru pierderea avută. Este o tragedie care a lovit o familie întreagă. Soția și copilul lui, răniți grav în atentat, sunt și ei internați în spitale din zonă. Din fericire, din informațiile pe care le avem la această oră, starea acestora este stabilă. Suntem în legătură permanentă cu serviciile medicale franceze. Știu că avem vești mai bune în privința celorlalți doi români răniți în atac. Amândoi sunt încă spitalizați, dar evoluția lor medicală este pozitivă. Autoritățile noastre, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada noastră la Paris, serviciul consular, sunt la dispoziția acestor familii și vom face tot ce este omenește posibil să le ajutăm", a transmis premierul Dacian Cioloş, după aflarea veştii privind moartea unui român în atentatul de la Nisa.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite