Un peruan dormind pe o dormeză a fost găsit azi dis-de-dimineață pe strada Eminescu
P(r)oza zilei: Un peruan dormind pe o dormeză a fost găsit azi dis-de-dimineață pe strada Eminescu
Azi, dis-de-dimineață, pe când își făceau cel dintâi rond al zilei prin centrul Aradului, polițiștii locali s-au frecat nedumeriți la ochii cârpiți de somn, nevenind să le creadă ce văd, căci taman în mijlocul străzii Eminescu trona, parașutată parcă din nori, o canapea, pe care dormea inocent precum un bebeluș un individ cu fața roșie ca racul fiert în oală.
Trezit din somn de oamenii legii (mă rog, locale, dar tot lege se cheamă, nu?!) bărbatul a dat-o în bâlbâială și a început să turuie la foc automat într-o limbă necunoscută, până ce agenții si-au pierdut răbdarea, căci în spatele lor se strânseseră mai multe mașini, care claxonau neîncetat și atunci polițiștii locali au hotărât strategic că ”obiectele delicte”, adică dormeza & ciudatul cu fața roșie trebuie neîntârziat mutate la marginea trotuarului și abia apoi să continuie neverosimila investigație și să se dumirească și ei ce naiba e cu străinul picat parcă din cer cu canapea cu tot.
Realizând apoi că situația e de cu totul alt nivel decât al lor, șeful Poliției Locale a alertat Serviciul Român de Informații, Brigada Arad, care serviciu, după ce a încercat să comunice cu necunoscutul în engleză, franceză, germană și ...chiar în romani (țigănește!), a apelat la serviciile unei profesoare de limbi străine de la Universitatea ”Aurel Vlaicu”.
Și așa s-a aflat până la urmă că străinul vorbește un dialect al limbii spaniole, folosit mai ales în munții Anzi și ”fața roșie” i-a povestit profesoarei că el locuiește de când se știe în regiunea Cusco din Peru, unde este fermier și în seara precedentă o făcuse lată împreună cu mai mulți prieteni din sătucul lui situat în apropierea ruinelor piramidelor incașe și, chercheliți de băutură și de ciupercile halucinogene pe care le îngurgitaseră în acea zi de sărbătoare, a pariat cu tovarășii săi de chef, că el va avea curajul să-și petreacă singur noaptea în una din acele piramide, despre care șamanul satului susținea bazaconia cum că ar fi porți stelare spre alte lumi, ce se pot deschide brusc odată pe an și anume atunci când se serbează venirea primăverii după Calendarul Inca și care se petrecuse tocmai în noaptea aceea.
Și așa s-a trezit el dis-de-dimineață, sau, mai bine zis, a fost trezit de niște polițiști brutali, ce l-au luat la întrebări scoțând tot felul de onomatopei și făcând gesturi de neînțeles cu mâinile și picioarele, de parcă ar fi fost șamanul din satul său, când se apuca să danseze, intrat în transă și a înțeles și el în cele din urmă că se află pe o stradă dintr-un oraș din România.
Și, până ce la Arad va sosi de la București un reprezentant al Ambasadei Republicii Peru, căci străinul nu are asupra sa nici un fel de acte de identitate, ci doar câteva centime, monede ce i-au rămas rătăcite prin buzunare după petrecerea din seara trecută, ”fața roșie” a rugat-o pe diplomata profesoară să dea un telefon în satul lui, Tucume, și să-i explice cumva soției lui, o țărancă geloasă foc, că ce dracu caută el dis-de-dimineață pe strada Eminescu, dintr-un oraș de provincie din îndepărtata Românie.
P(r)ozeur: Vasile de Zărand