Un obiect cosmic misterios a pătruns în sistemul nostru solar
Oamenii de știință analizează un enigmatic corp ceresc ce ar putea proveni din afara sistemului nostru solar. Ar putea fi vorba de o cometă, descoperită de un astronom amator din Crimeea, scrie RFI Romania.
Cometa descoperită pe 30 august anul acesta de Gennady Borisov a fost botezată C/2019 Q4 (Borisov), potrivit Science Alert.
În imensul nostru sistem solar sunt peste 6.300 de comete cunoscute. Există de asemenea milioane de asteroizi.
Cometa C/2019 Q4 (Borisov) este analizată de savanți de la Jagellonian University din Polonia și Instituto de Astrofísica de Canarias.
Cercetătorii au stabilit că C/2019 Q4 (Borisov) seamănă destul de mult cu cometele din sistemul nostru solar.
Observațiile de până acum arată că noua cometă are diametrul undeva între 2 și 16 kilometri, față de 170 de metri, cât are Oumuamua.
Proveniența cometei C/2019 Q4 (Borisov) este deocamdată neclară, fiind nevoie de luni de observații suplimentare.
Sursa: realitatea.net