Un nou proiect încheiat cu succes de Camera de Comerţ din Arad
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad a implementat cu succes proiectul cu titlul „Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale din Regiunea Vest, ID 105939, proiect co-finanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, în cele patru județe din Regiunea de Vest, respectiv Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.
Proiectul s-a derulat în perioada ianuarie 2018 – iunie 2021, valoarea totală a acestuia fiind 1.878.515,42 euro. Valoarea eligibilă nerambursabilă FSE a fost 1.596.738,11 euro, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 281.777,3 euro.
Obiectivul general al proiectului a fost sprijinirea și dezvoltarea antreprenoriatului ca formă de ocupare pe cont propriu și de creare de noi locuri de muncă, respectiv creșterea sustenabilă a ocupării în Regiunea Vest prin înființarea și susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.
În cadrul proiectului:
- s-au organizat cursuri gratuite de formare antreprenorială la care au participat un număr de 414 persoane.
- au fost implementate un număr de 35 planuri de afaceri pentru care s-a oferit sprijin nerambursabil de până la 156.865,41 lei/proiect
- persoanele cu planuri de afaceri selectate au participat la stagii de practică în domeniile în care au deschis afaceri.
- au fost asigurate măsuri de sprijinire și monitorizare pentru cele 35 firme pentru îndeplinirea condițiilor asumate în cadrul planurilor de afaceri
- au fost create și menținute 106 locuri de muncă.
Proiectul a oferit un set complet şi complex de cursuri şi servicii, de la formarea profesională, la formularea ideii de afacere până la planul propriu zis și apoi la implementarea planului și dezvoltarea afacerii.
“Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020”
Biroul de presă al CCIA Arad