Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un nou pas pentru realizarea pasajelor pietonale subterane de la Vladimirescu și Chișineu-Criș

După cum vă anunțam, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara urmează să construiască pasaje pietonale subterane la Chișineu-Criș și Vladimirescu, astăzi semnându-se contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate.

Un nou pas pentru realizarea pasajelor pietonale subterane de la Vladimirescu și Chișineu-Criș
Comentează 0

„Contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru patru pasaje pietonale subterane pe trei drumuri naționale din zona de vest au fost semnate la D.R.D.P. Timișoara, iar proiectarea lucrărilor poate începe, sursa de finanțare fiind asigurată.

Ofertantul desemnat câștigător la procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire”, investiție împărțită pe 4 loturi, este TQM Management SRL, cu preţul de 288.000 lei, fără TVA, pentru fiecare lot în parte. Acestea sunt următoarele:

Lot 1 - Amenajare pasaj pietonal subteran DN 6, km 381+200, Gara Băile Herculane, jud. Caraș-Severin;

Lot 2 - Amenajare pasaj pietonal subteran DN 7, km 383+830, în localitatea Sântandrei, jud. Hunedoara;

Lot 3 - Amenajare pasaj pietonal subteran DN 7, km 536+700, în localitatea Vladimirescu, jud. Arad;

Lot 4 - Amenajare pasaj pietonal subteran DN 79, km 42+100, în localitatea Chișineu Criș, jud. Arad.

Durata de elaborare a proiectului pentru fiecare lot este de 150 zile de la data semnării contractelor.

Aceste pasaje pietonale subterane vor contribui la fluidizarea traficului, reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței rutiere pentru pietoni și șoferi, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare”, se arată într-un comunicat de presă al DRDP Timișoara.

Fotografia are rol ilustrativ

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite